Adrian Porumboiu s-a retras de la FC Vaslui
Porumboiu consideră că a greşit când a decis să investească într-un cub de fotbal şi crede că lipsa trofeelor din palmaresul FC Vaslui poate fi explicată prin faptul că el nu a trişat. Omul de afaceri spune că în Liga I au existat aranjamente evidente între echipe, decizii direcţionate ale arbitrilor şi comisii care au judecat după interesul unora.
"Am vrut să ofer unui oraş ca Vasluiul, oamenilor de aici, o bucurie prin echipa de fotbal, dar mai ales o ieşire dintr-un cotidian marcat de imagini negative. În mare parte am reuşit, dar eforturile financiare şi mai ales pasiunea pe care am pus-o nu au avut efectul scontat. Creând o echipă bună, apreciată ca având, campionate la rând, cel mai spectaculos joc, nu am câştigat niciun trofeu. Explicaţia este una singură. N-am câştigat pentru că n-am trişat. Jocul de fotbal, ca orice sport, trebuie să se dispute doar pe teren. Din păcate, marea majoritate a campioanelor noastre din ultimii ani au fost decise prin cotloane, nu pe teren. Aranjamente evidente între echipe, decizii direcţionate ale arbitrilor, Comisii care au judecat şi judecă după interesul unora", a afirmat Porumboiu, în comunicatul citat de www.prosport.ro.
El afirmă că, în ultimul timp, dezamăgit fiind, a rămas finanţator al echipei, dar acum doreşte să nu i se mai asocieze numele cu FC Vaslui. "Dezamăgirea a fost pe măsură şi chiar dacă am spus de mai multe ori că mă retrag, din acele momente chiar eram retras! Am continuat să sprijin financiar echipa, implicându-mă mai mult decât doar cu câteva sfaturi. Inconsecvenţa mea, apariţiile televizate după ce-mi anunţasem retragerea, au lăsat imaginea unui om nehotărât. Pentru a nu exista niciun fel de dubii în legătură cu astfel de decizii, anunţ oficial şi rog presa să nu-mi mai asocieze numele cu FC Vaslui", a declarat fostul arbitru.
Porumboiu a precizat că clubul FC Vaslui are asigurat bugetul pentru performanţă şi le-a cerut autorităţilor locale să se implice mai mult în susţinerea grupării.
"FC Vaslui va funcţiona în prima ligă mulţi ani şi fără mine! Echipa este bunul şi proprietatea oamenilor din acest oraş, este administrată şi condusă de Ciprian Damian şi Dragoş Iftimie. Sunt convins că Primăria, care deţine în jur de 20 la sută din club, şi Consiliul Judeţean se vor implica. Clubul are un buget care-i va permite să facă performanţă, provenit din drepturile TV, publicitate, marketing, vânzări de jucători, sponsorizări etc. Dacă toţi iubitorii de fotbal au o echipă preferată, îmi voi permite să rămân suporterul lor şi să mă bucur pentru victoriile pe care le vor obţine", a încheiat Porumboiu.
Adrian Porumboiu a finanţat echipa FC Vaslui din anul 2002, iar cea mai bună performanţă în Liga I a formaţiei moldave a fost locul doi ocupat în sezonul 2011/2012. În 2010, FC Vaslui a fost finalista Cupei României, dar a fost învinsă în ultimul act de CFR Cluj, după loviturile de departajare.