Alarmă la Atletico: doi jucători au coronavirus și joi e meciul cu Leipzig din Liga Campionilor
Probleme pentru Atletico Madrid cu doar câteva zile înaintea meciului cu Leipzig, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Spaniolii au doi fotbaliști testați pozitiv cu coronavirus. Numele lor nu au fost dezvăluite.
Toţi componenţii echipei şi ai delegaţiei au fost testaţi sâmbătă, la baza sportivă a clubului spaniol, conform protocolului UEFA pentru sferturile LC. Atletico a anunţat autorităţile sanitare spaniole şi portugheze, UEFA, federaţia spaniolă, federaţia portugheză şi Consiliul Superior al Sportului. S-a activat protocolul pentru astfel de cazuri, astfel că toată delegaţia trebuie să fie testată din nou, precum şi persoanele care au fost apropiate celor testaţi pozitiv. Acest lucru duce la schimbări în programul antrenamentelor şi al deplasării şi şederii echipei la Lisabona. Concret, ei vor ajunge abia azi în Portugalia, în loc să fi făcut deplasarea ieri. Meciul cu Leipzig e programat joi, este al doilea din seria sferturilor care va începe miercuri și se va încheia sâmbătă.
În cealaltă competiție continentală, Liga Europa, sferturile de finală au fost programate ieri (după închiderea ediției) și azi, câte două meciuri pe zi.