Alexe şi-a făcut singur cadou de ziua lui

Alexe şi-a făcut singur cadou de ziua lui

Ultima actualizare:

Dinamoviştii l-au serbat pe Marius Alexe vineri la antrenament. Pe lângă felicitările tradiţionale, colegii i-au transmis ca la vară să-şi îndeplinească visul şi să evolueze într-un campionat puternic din Europa. Însă, Ţălnar a avut o urare specială, care s-a şi îndeplinit.Alexe, jucător ce poate activa ca vârf împins, mijlocaş ofensiv sau de bandă stânga, a marcat o „dublă" în partida de debut cu FC Braşov, 2-1. Iar disputa a fost una specială. A reuşit două goluri când tomai împlinise 23 de ani, iar „profeţia" lui Ţălnar s-a împlinit.

Înainte de meci, când toţi l-au felicitat în vestiar cu ocazia aniversării, „Ţânţarul" i-a transmis un mesaj părinteşte: să înscrie de două ori în faţa Braşovului, iar mesajul a fost transpus în realitate.

Dat ca şi plecat în fiecare pauză competiţională, acum Alexe speră să ajungă la un club mare din Europa, mai ales că e monitorizat de formaţii din Italia, dar şi din spaţiul ex-sovietic.

„Era important să începem cu dreptul şi sunt bucuros că am reuşit două goluri, dar dacă nu învingeam nu mai aveau nici o importanţă. A fost greu, deşi am jucat cu un om în plus mult timp. Acum, urmează partida cu Rapid şi chiar dacă nici ei nu au o situaţie prea bună, meciul cu ei rămâne un derby", a spus Alexe. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Raúl Asencio (EPA) jpg
Nick Kyrgios (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Rapid Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
image
image