Alibec e tot „berbec”! Atacantul nu-şi poate stăpâni nervii

Ultima actualizare:

    Denis Alibec
Denis Alibec

În primul meci din 2018, atacantul de la FCSB ne-a arătat acelaşi comportament impulsiv care l-a tras în jos anul trecut.

Noul Denis Alibec promis de oficialii roş-albaştrilor întârzie să apară. Vârful de 27 de ani s-a certat cu toată lumea în amicalul FCSB – Olimpik Doneţk (1-2), liniştindu-se doar atunci când a fost eliminat de pe teren.

Se pare că nimeni şi nimic nu-l poate potoli pe „berbecul” Alibec. După o jumătate de sezon de coşmar, în care n-a dat nici măcar un gol în Liga I, Denis a încercat s-o ia de la zero în cantonamentul din Antalya. „I-am zis că toată lumea e încântată, Meme, Dică, jucătorii. Când te antrenezi şi faci bine, lumea e încântată”, spunea patronul Becali în urmă cu câteva zile, lăsând de înţeles că Denis Alibec a devenit peste noapte un alt fotbalist.

Iată însă că a venit primul meci din 2018, amicalul de joi cu Olimpik Doneţk, iar imaginea lui Alibec nu s-a schimbat deloc. „Perla” lui Gigi Becali a rămas acelaşi jucător cu reacţii necontrolate, în special la adresa adversarilor şi arbitrilor. Recitalul de nervi propus de Alibec a început de la o fază în care a cerut penalty, dar centralul a lăsat jocul să continue. Furia atacantului de la FCSB şi protestele repetate i-au atras un cartonaş galben binemeritat.

Acesta a fost doar fitilul care l-a aprins pe Alibec. În repriza secundă, Denis a fost mai mereu irascibil, impulsivitatea sa concretizându-se cu un cartonaş roşu primit pe final de meci. Motivul? După un fault la mijlocul terenului, Denis Alibec a sărit la gâtul unui adversar, încercând să-şi facă singur dreptate. În schimb, la capitolul plusuri, Alibec nu s-a remarcat decât cu pasa decisivă de la faza golului marcat de Man. Deocamdată prea puţin pentru un fotbalist care încearcă să se reinventeze.

Surprinzătoare a fost reacţia antrenorului Nicolae Dică, acesta preferând să bage sub preş nervozitatea lui Alibec. „Se vede o schimbare pozitivă la antrenamente şi în afara terenului, sper să o ţină în continuare la fel. Am vorbit cu el după meci şi mi-a spus că l-a enervat arbitrul şi că a fost călcat pe tendoane de fundaşii adverşi. S-a supărat, asta e, dar eu sunt mulţumit de atitudinea lui”, a precizat Dică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net