Andone şi Mutu n-au viaţă împreună

Ultima actualizare:

    Dinamovistul Lazăr  a marcat două goluri  contra formaţiei  Pandurii Târgu JiuFOTO: Sportpictures.eu
Dinamovistul Lazăr a marcat două goluri contra formaţiei Pandurii Târgu JiuFOTO: Sportpictures.eu

Dinamo e ruptă în două la nivel de conducere şi nu sunt semne că Ioan Andone şi Adrian Mutu ar putea să convieţuiască mult timp în fruntea clubului din „Ştefan cel Mare”.

Succesul categoric reuşit sâmbătă de Dinamo în confruntarea cu Pandurii, scor 4-0, a pus capăt crizei de rezultate prin care au trecut alb-roşii în ultima lună. Din păcate, haosul existent până acum în teren s-a mutat în afara acestuia, la birouri. Asta pentru că tehnicianul Ioan Andone şi proaspătul manager Adi Mutu se au ca şoarecele şi pisica.

Săptămâna trecută, relaţiile dintre cei doi s-au răcit brusc atunci când „Briliantul” a făcut declaraţii publice privind soarta antrenorului. „E normal să ne gândim la o schimbare dacă nu sunt rezultate. Vom analiza după meciul cu Pandurii”, a precizat Mutu. Tupeul fostului internaţional de a-i da un ultimatum lui nea Ando l-au scos din sărite pe experimentatul antrenor. „L-am sunat pe Mutu şi i-am spus că nu se face aşa. Dacă are ceva să-mi transmită, să-mi spună în faţă”, a fost răspunsul lui Andone.

A fost primul succes după 4 etape

Între timp, chiar dacă dinamoviştii au făcut spectacol cu Pandurii şi par să fi revenit pe drumul cel bun, Andone şi Mutu au rămas la fel. La finalul partidei cu gorjenii, managerul „câinilor” l-a felicitat în mod diplomatic pe antrenor. 

„Nu trebuie să se supere. Mă bucur că a simţit presiunea şi echipa a câştigat”, a spus Mutu. „Să-i felicite pe jucători, nu pe mine! Adi e tânăr, e băiat bun, dar mai are de învăţat”, a răbufnit Andone. 

„Aţi văzut vreodată ape liniştite la Dinamo? Să se analizeze că am vreo 20 de jucători noi faţă de echipa de anul trecut a lui Mircea Rednic”, a mai spus tehnicianul de 56 de ani.

«Cheia» e la patronul Negoiţă

simeon stalpnicul png

Pentru că războiul infinit dintre Andone şi Mutu nu poate face deloc bine echipei, patronul Ionuţ Negoiţă e pus într-o situaţie ingrată. Astfel, finanţatorul „câinilor” ar trebui să taie răul de la rădăcină şi să scape de unul dintre cei doi. Primul vizat e antrenorul Andone, însă acesta se bucură de protecţia unei clauze speciale prevăzute în contract. Mai exact, dacă va fi dat afară, Ioan Andone va pune mâna pe câteva sute de mii de euro, lucru care nu-i convine deloc lui Negoiţă. „Dacă echipa nu merge, nea Ando ar trebui să renunţe el la acea clauză”, spunea Mutu zilele trecute. De altfel, noul manager dinamovist trage sforile pentru a aduce un antrenor pe placul său, cum ar fi Cosmin Contra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net