Arlauskis, pierdut în Lituania
Dan Petrescu, antrenorul campioanei, CFR Cluj, a pus la punct toate detaliile reluării pregătirii. O singură piesă lipsește din puzzle-ul necesar recuceririi trofeului: portarul.
Așa cum a mărturisit la Digi Sport, tehnicianul român este nevoit să înceapă antrenamentele fără unul dintre cei mai importanți oameni din lot: goal-keeper-ul Giedrius Arlauskis. Acesta a plecat acasă, în Lituania, după întreruperea campionatului, iar acum nu mai are cum să se întoarcă la Cluj.
„Ne-am testat toți, toată lumea e bine. Arlauskis mai trebuie să vină, să vedem ce se întâmplă. Lituania nu e o zonă roșie, dar dacă vine după 15 mai, s-ar putea să intre în carantină. Noi am încercat orice formulă să-l scoatem de acolo, dar n-am găsit, poate ar trebui să trimitem o mașină după el, până în Lituania. Am căutat bilete de avion pentru el, nu am găsit nimic. Nici prin China nu găsești, au închis și acolo”, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.
Tehnicianul a mai spus și că în toamnă la echipă ar putea reveni Culio. ”M-a sunat și mi-a spus că vrea să se întoarcă. Când a plecat, eu i-am zis că îl aștept înapoi și la 50 de ani. Eu îl cunosc foarte bine, știu ce poate. Nu se întoarce acum, poate în iulie, din sezonul viitor. El dacă ajunge marți și miercuri avem meci, eu îl bag. În Argentina, la divizia B, a jucat meci de meci”, a mai spus ”Bursucul”.