Asta a fost cea mai mare greşeală din cariera de fotbalist a lui Contra!

Asta a fost cea mai mare greşeală din cariera de fotbalist a lui Contra!

Ultima actualizare:

    Cosmin Contra, după un gol marcat pentru AC Milan
Cosmin Contra, după un gol marcat pentru AC Milan

Antrenorul echipei Getafe, Cosmin Contra, a declarat, miercuri, pentru Milan Channel, că cea mai mare greşeală din cariera sa de fotbalist a fost plecarea de la formaţia AC Milan, informează site-ul calciomercato.com.

"Am amintiri minunate din perioada când am jucat pentru Milan. Plecarea de la Milan a fost cea mai mare greşeală din cariera mea de fotbalist. Îi doresc mult succes lui Pippo Inzaghi în funcţia de antrenor. Îmi aduc aminte de o victorie într-un derbi cu Inter Milano în care el a înscris cu o lovitură de cap după o centrare a mea din partea dreaptă. Fernando Torres este un atacant de clasă, iar suporterii trebuie să aibă încredere în el. Are nevoie să se adapteze la fotbalul italian şi cred că în curând va redeveni marcatorul pe care îl ştim" , a spus Contra.

Cosmin Contra, în vârstă de 38 de ani, a evoluat pentru AC Milan în perioada 2001-2002 şi a marcat trei goluri în 29 de partide.

Derbiul AC Milan - Internazionale Milano, din etapa a XII-a a campionatului Italiei, se va disputa duminică, de la ora 21.45.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image