Astra a primit o veste excelentă de la UEFA. Va intra un tur mai târziu în preliminariile Ligii Europa

Ultima actualizare:

    Astra a învins-o pe Steaua la penalty-uri şi a câştigat Cupa României, pe Arena Naţională
Astra a învins-o pe Steaua la penalty-uri şi a câştigat Cupa României, pe Arena Naţională

Astra a ocupat locul doi în Liga I, performanţă pentru care ar fi trebuit să joace în turul doi preliminar al Ligii Europa. Ar fi avut nevoie de trei duble manşe pentru a ajunge în grupe, dar câştigarea Cupei României le permite să joace una mai puţin.

"E mai mare bucuria, pentru că am plecat acum doi ani la un drum în care poate nici domnul Niculae nu credea. Am reuşit după doi ani să câştigăm acest trofeu, să terminăm pe locul 2 campionatul, al doilea an să mergem în cupele europene. Am primit şi de la UEFA o veste bună, jucăm doar turul 3 preliminar și apoi, dacă dă Dumnezeu, play-off-ul. Asta contează enorm, am scăpat de încă un tur! Primul meci e pe 31 iulie, iar pe 7 august e returul. Avem mai multe zile de pregătire, este altceva. Programul este puțin mai lejer, nu avem presiunea unor jocuri în plus", a dezvăluit preşedintele Dinu Gheorghe, la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net