Astra, fără Şumudică în derby-ul cu Steaua

Astra, fără Şumudică în derby-ul cu Steaua

Ultima actualizare:

    Şumudică ratează  derbiul cu Steaua
Şumudică ratează derbiul cu Steaua

Marius Şumudică a fost informat de către FRF că zilele în care a fost în faţa Comisiei de Disciplină nu se contabilizează şi abia după partida cu Steaua va putea reveni oficial pe bancă în Liga I. În plus, el va plăti o amendă de 12.000 de euro.

Tehnicianul a fost prins la pariuri şi exclus din fotbal pentru două luni. A putut conduce jocurile Astrei din cupele europene, dar măsura nu s-a aplicat şi-n campionatul intern. El a anunţat că la derby-ul cu Steaua, ce va avea loc duminică, va sta pe banca giurgiuvenilor, dar a aflat altceva. “Mi s-a comunicat că voi fi suspendat şi la meciul cu Steaua, suspendarea urmând să expire a doua zi după această întâlnire. Mi s-a spus că nu se contabilizează zilele în care am fost judecat”, a spus el. Apoi, a continuat: “Nu e nici o problemă. Va trebui să plătesc şi o amendă de 12.000 de euro. Era de ajutor dacă stăteam pe bancă, s-a dovedit că atunci când sunt lângă jucători, au o altă exprimare. E important să nu pierdem pe Arena Naţională cu Steaua”. Şumudică va reveni oficial în Liga I în etapa opt, atunci când Astra va întâlni pe Gaz Metan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Spania, campiona mondiala din 2026 (EPA) jpg
image png
image
image