Au transpirat pentru trei puncte ! Steaua - Concordia Chiajna 2-1

Au transpirat pentru trei puncte ! Steaua - Concordia Chiajna 2-1

Ultima actualizare:

Cu mici excepţii, reprezentate de sclipirile lui Tănase, într-adevăr într-o evidentă creştere de formă, Steaua s-a chinuit serios cu modesta Concordia Chiajna. Iar drept confirmare a venit golul lui Vlăduţ Munteanu, care a marcat nestingherit din careu la un corner (33), venit după două şanse ale Stelei, un şut al lui Bălan din lovitură liberă alături şi o minge trimisă în peluză din opt metri de Bicfalvi. Doar „Dodel" a părut acelaşi din meciul de la mijlocul săptămânii. Decarul roş-albaştrilor a transformat partea stângă într-o pistă pe care a alergat practic singur, nici nefericitul Claudiu Dumitrescu şi nici înlocuitorul lui Dima nereuşind să-i facă faţă lui Tănase. Mijlocaşul de 24 de ani a ţinut să arate şi că nu şi-a terminat „bombele" cu Maccabi. El a punctat din nou spectaculos, cu o torpilă expediată de la 25 de metri, lateral stânga, direct în vinclu.

Norocul roş-albaştrilor s-a numit bara. După câteva şanse mari ratate de Steaua prin Latovlevici, Costea, de două ori, şi Geraldo, şutul expediat de Vitinha din careu a lovit transversala iar apoi a căzut pe linia porţii (71). Imediat după, Rusescu a scăpat spre poarta lui Niţă şi l-a executat pe portarul Chiajnei cu un vole de la marginea careului, aducând astfel trei puncte transpirate lui Ilie Stan şi un nou răgaz.

Steaua: Tătăruşanu - Martinovici (Emeghara 90), Geraldo, Brandan, Latovlevici - Bălan (Năstăsie 39), Bourceanu, Bicfalvi, Tănase - Fl. Costea, M. Costea. Antrenor: Ilie Stan

Concordia Chiajna: Niţă - Dumitrescu (Dima 30), Bozga, Mamele, Vitinha - Ad. Popa, Muzac (Mihalcea 77), S. Pană, Vl. Munteanu (Bîră 64) - C. Iliescu, Bălţoi. Antrenor: Laurenţiu Diniţă

Gol: Tănase 48, Rusescu 73 / V. Munteanu 33

Stadion „Arena Naţională": 15.000

Arbitru: Marius Bocăneală



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Raúl Asencio (EPA) jpg
Nick Kyrgios (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Rapid Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
catalin cirjan si evelyn jpg
image
image