Baby-boom la Barcelona

În timp ce Messi, Victor Valdes şi rezerva Pinto şi-au văzut deja urmaşii, Pique, Pedro, David Villa şi Fabregas îşi aşteaptă moştenitorii.
Fotbaliştii Barcelonei s-au pus pe treabă în 2012. Atât pe terenul de fotbal, unde continuă să formeze o echipă de temut, cât şi în dormitor, alături de partenerele de viaţă.
Rezultatul? Barca a strâns în a doua jumătate a anului nu mai puţin de şapte jucători care ori au devenit tătici ori se pregătesc intens de acest moment. Bineînţeles, lider a fost şi acum Leo Messi, a cărei logodnică, Antonella, l-a născut pe Thiago (primul copil al cuplului) la începutul lunii noiembrie.
„Sunt cel mai fericit bărbat din lume. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi familiei pentru sprijin", a fost prima reacţie a starului argentinian. Ulterior, Messi n-a ratat nici un prilej de a-i dedica golurile lui Thiago.
Cu doar câteva luni înainte, baby-boom-ul de la Barcelona a fost lansat de portarul de rezervă Pinto, şi el tată de băieţel. Iar la câteva zile după Messi, a venit rândul portarului titular, Victor Valdes, să treacă pe la maternitate, unde soţia Yolanda i-a dăruit cel de-al doilea fiu, Kai.
Shakira naşte la începutul lui 2013
Gerard Pique şi cântăreaţa columbiană Shakira, poate cel mai mediatizat cuplu din lumea fotbalului, se pregătesc intens de momentul în care vor fi nevoiţi să schimbe scutece. Însărcinată în aproape şapte luni cu fundaşul Barcelonei, artista e aşteptată să dea naştere unui băieţel (Biel, de la Gabriel) la începutul anului viitor.
Fabregas, tată în primăvară
Ultimul jucător care a deschis şampania în vestiar este Cesc Fabregas. În urmă cu două săptămâni, iubita sa, libaneza Daniella Semaan, l-a anunţat că e însărcinată. Cu 13 ani mai în vârstă decât mijlocaşul Barcei, partenera lui Fabregas nu e însă la prima experienţă de acest gen, ea mai având doi băieţi dintr-o relaţie anterioară.
Pedro şi Villa atacă la maternitate
Tot în primele luni ale lui 2013 vor deveni taţi doi dintre cei mai importanţi jucători ai Barcelonei, atacanţii Pedro şi David Villa, adică"locotenenţii" lui Leo Messi. Dacă "Pedrito" şi logodnica sa Carolina vor trece în premieră prin astfel de emoţii, nu acelaşi lucru se poate spune despre David Villa, care are deja acasă două fetiţe.

































