Bölöni se vrea şef la FRF

Ultima actualizare:

În fruntea lui, pentru că antrenorul celor de la Al-Khor, din Qatar, este interesat de postul deţinut acum de Mircea Sandu. Ladislau Boloni s-a ţinut o perioadă departe de România, însă acum este mai tentat ca niciodată să revină în ţară. Nu ca antrenor, ci într-o funcţie de conducere.

"Trebuie să strâng câteva date. Vreau să aflu care e situaţia în spatele cortinei, despre şerpuirea intereselor, despre sprijinul pe care aş putea conta. Vreau să simt cât de deranjantă ar fi persoana mea.

Ar trebui să explic, în detaliu, şi plecarea mea de la echipa naţională. Legături cu fotbalul românesc am, situaţia o cunosc, sprijin aş primi, de ce să nu mă gândesc  să candidez? Mircea Sandu are mai multe bile albe. Trebuie ţinut cont şi de faptul că a condus federaţia în acea perioadă de tranziţie pentru România. Perioadă în care, datorită conjuncturii, puteai să şlefuieşi multe bile negre ca să fie mai deschise la culoare. Mircea Sandu a fost un preşedinte bun, chiar dacă am avut un proces cu el, după ce am plecat de la echipa naţională, proces pe care l-am pierdut", a spus Boloni pentru Adevărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net