Ce echipă am pierdut în 6 luni!

Ultima actualizare:

    Duelurile dintre Chipciu  şi Llullaku nu mai pot  avea loc decât în  reluările televiziunilor,  ambii plecând în  campionate străine
Duelurile dintre Chipciu şi Llullaku nu mai pot avea loc decât în reluările televiziunilor, ambii plecând în campionate străine

Fotbalul românesc vinde tot mai greu şi tot mai ieftin, dar reuşeşte să ţină pasul cu lumea bună la acest capitol al exporturilor. Din păcate, pleacă doar crema şi după fiecare transfer rămânem mai săraci. Doar în ultimele şase luni am pierdut 11 jucători şi un antrenor care ar face de-o naţională decentă. Iată cele mai tari exporturi ale Ligii 1 în acest sezon!

Pecanha, dat afară de Hagi. Portarul brazilian adus în România de Rapid în 2013 a fost excelent în Giuleşti, dar şi la Petrolul, unde a nimerit în plină criză financiară. L-a luat Viitorul, dar după câteva meciuri slabe a fost dat afară prea uşor de Hagi, dacă ne gândim la ce a rămas în Liga 1 în urma sa.

Vătăjelu a ales Praga. Craiova a pierdut şi ea un jucător esenţial în această iarnă. 1,3 milioane de euro a oferit Sparta Praga pentru fundaşul stânga în vârstă de 23 de ani, iar conducerea lui CS U şi-a frecat mâinile, chiar dacă vrea titlul şi nu ştie exact cu cine îl va înlocui pe Vătăjelu.

Toşca a dat lovitura la Betis. Apărătorul intrase în anturajul echipei naţionale şi părea perfect pentru Steaua datorită polivalenţei, dar şi a vârstei. Gigi Becali n-a putut să refuze însă milionul lui Betis Sevilla, iar jucătorul în vârstă de 24 de ani a luat primul avion spre Spania.

Găman a lăsat campioana pentru Turcia. Un titlu ar trebui să garanteze unui jucător o imagine mai bună, dar atât a putut Valerică Găman. Atras de Karabukspor cu o sumă mare la semnătură, pentru că venea liber de contract, olteanul a ales Turcia şi a scăpat din foamea de la Giurgiu.

Varela, exportat în Grecia. Fundaşul din Capul Verde ajunsese căpitan la Steaua şi unul dintre cei mai importanţi jucători din echipă. Cu greu l-a putut înlocui cineva, iar când a absentat a fost haos în defensiva roş-albaştrilor. Oferta de 1,5 milioane de euro venită de la PAOK Salonic a fost suficientă pentru ca Gigi Becali să-i strângă mâna.

Popa atacă promovarea, nu titlul. Adrian Popa rămăsese cel mai vechi jucător din lotul Stelei şi ceasul ticăia şi pentru el. În vară ar fi rămas liber de contract, iar patronul nu putea să-l lase să plece gratis. A venit o ofertă de la Reading, din liga a doua engleză, iar părţile s-au înţeles pentru 600.000 de euro. Puţin pentru un internaţional, dar ce a fost, nu mai este.

Stanciu măcar a umplut conturile. Cea mai mare pierdere a ultimilor şase luni este în mod evident cea a lui Nicuşor Stanciu. Mijlocaşul nu mai putea fi însă ţinut, dar măcar a meritat pierderea. Steaua a încasat 8 milioane de euro şi poate ajunge chiar la 10 dacă Stanciu va avea cu Anderlecht anumite performanţe.

Marin, perla vândută cu greu. Gheorghe Hagi are un proiect complicat şi costisitor la Viitorul, fapt pentru care nimeni nu-i poate reproşa că vinde. E obligat să facă asta, dar măcar gândeşte bine şi îi ajută şi pe jucători. Fiul lui Petre Marin a adus în conturile „Regelui” 2,5 milioane de euro şi acesta s-a integrat rapid la Standard Liege.

Chipciu a deschis drumul spre Belgia. Prima plecare spre Benelux a fost în acest an cea a lui Alexandru Chipciu, care i-a adus lui Gigi Becali 3 milioane de euro. Şi el era cam aproape la limita termenului de expirare, după patru ani petrecuţi la Steaua. A evitat însă la timp plafonarea şi îi merge şi lui bine la Bruxelles.

Hora, golgheter fără strălucire. Titlul de cel mai bun marcator al Ligii 1 a adus de-a lungul timpului, cu câteva excepţii, un transfer foarte bun pentru toată lumea. Cele 19 goluri înscrise de Hora pentru Pandurii anul trecut nu l-au convins însă decât pe patronul lui Konyaspor, care a plătit 700.000 de euro şi l-a dus în anonimat pe atacant.

Llullaku a fugit în Kazahstan. Albanezul a fost revelaţia Ligii 1 în primele 21 de etape, cele 16 goluri înscrise aducându-l în atenţia tuturor granzilor. Gaz Metan aştepta să curgă ofertele pentru jucător, dar n-a mai fost cazul. Aflat în ultimele 6 luni de contract, Llullaku a fugit la Astana, aparent fără voie, şi medieşenii l-au dat în judecată pe albanez.

simeon stalpnicul png

Napoli este antrenorul perfect

Antrenorul acestei echipe de vis pentru orice suporter român poate fi Nicolo Napoli, al doilea tehnician care şi-a pierdut locul de muncă în acest sezon. Primul a fost conaţionalul său, Dario Bonetti, fost la Târgu Mureş. Plecarea lui Napoli de la CSMS Iaşi a avut loc în octombrie, după etapa a noua, când s-a ales praful de bugetul moldovenilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net