CFR Cluj luptă pentru 5 milioane de euro

A sosit ziua cea mai importantă pentru CFR. Clujenii sunt pe locul trei în grupa H a Ligii Campionilor şi pentru a păstra şanse de calificare trebuie să-i învingă pe portughezii lui Peseiro. Totuşi, ardelenii nu depind de propriile rezultate, fiindcă o victorie a turcilor de la Galatasaray în faţa lui Manchester United şi apoi a celor de la Braga duce automat la eliminarea românilor.
Miza competiţiei e uriaşă, pe lângă prestigiu în joc fiind şi milioanele de euro oferite de UEFA. Astfel, o calificare în optimi înseamnă un bonus de trei milioane şi jumătate de euro, apoi de pe urma vânzării biletelor se mai poate câştiga încă un milion de euro, iar o victorie diseară e premiată cu încă un milion. "Avem şansa să ne calificăm.
Este un moment foarte bun pentru refacerea moralului, unul în care să uităm tot ce n-am făcut bun până acum. Braga are o echipă foarte bună, scurtă, dar sunt convins că noi îi putem surprinde pe contratac şi putem înscrie", a explicat portarul Mario Feguiras, unul dintre cei mai buni oameni ai ardelenilor. Apoi, a continuat: "Avem jucători de calitate. Ne mai trebuie determinare şi ambiţie.
Oricum, e un joc important, va fi o finală! Cine câştigă rămâne în lupta pentru calificarea în primăvara Ligii Campionilor. Cred că vom câştiga cu 2-0, şi 1-0 ar fi bun, numai să învingem, aşa vom avea şanse. În plus, nu cred că Galatasaray o poate învinge pe Manchester".
Diseară, Beto, fostul portar al clujenilor, va reveni în Gruia ca adversar, în timp ce Felgueiras a evoluat în trecut la Sporting Braga. Mai mult, fostul goalkeeper al Braşovului "i-a furat" locul lui Beto în poarta CFR-ului. Şefii puteau să-l ia gratis pe jucătorul lui Porto sau să-l cumpere pe Mario. L-au ales pe Felgueiras şi răsplata a venit imediat: doar în partida tur cu Sporting Braga a avut 24 de intervenţii reuşite şi victoria cu 2-0 a însemnat şi un milion de euro din partea UEFA în contul clujenilor.
Luis Baltazar, secundul lui Antonio Conceicao la echipa B a celor de la Sporting Braga, a lucrat alături de acesta şi în România chiar la CFR, dar a activat şi la echipe ca FC Braşov şi Astra. Baltazar a făcut o radiografie a formaţiei din Gruia şi a explicat punctele forte şi slabe ale clujenilor.
"Antrenorul lor, Paulo Sergio, ştie multe despre Braga, dar am observat că echipele din grupa noastră au avut probleme mai mari în meciurile de acasă şi sper să fie la fel şi acum", a spus acesta pentru presa lusitană.
"La faxele fixe trebuie să fim atenţi la Mureşan şi Cadu, iar pe teren propriu CFR nu se bazează pe organizare, ci pe contraatac, pe rapiditatea jucătorilor săi. Noi în ultimul timp am avut ghinion, am luat goluri în urma urma unor greşeli individuale, iar acum dacă împiedicăm contraatacurile lor rapide, îi vom bate", a avertizat portughezul.
Partida va fi condusă la centru de Sergei Karasev, un "fluieraş" ce activează de doar doi ani pe lista FIFA. În această vară, rusul de 33 de ani a fost promovat de la categoria a patra direct la prima şi a condus partide intrenaţionale, printre care şi meciul FC Vaslui - Fenerbache, 1-4. Atunci Karasev a acordat cinci "galbene", dintre care două gazdelor.
Aeronava care i-a transportat pe cei de la Braga în România a avut probleme din cauza ceţii dense de la Cluj, unde au aterizat cu greu. Altfel, lusitanii ar fi fost nevoiţi să aterizeze la Sibiu şi de acolo să parcurgă distanţa până în Capitala Ardealului cu un autocar, drumul durând aproape trei ore.

Selecţionerul Victor Piţurcă nu crede că ardelenii îi vor învinge diseară pe portughezii de la Braga, chiar dacă în Portugalia au învins cu 2-0. "CFR va juca împotriva unei echipe foarte bune. Ştiu că a învins-o în partida tur, dar e greu să se întâmple la fel şi acum pentru că CFR nu este în formă deloc", a explicat Piţurcă.


































