Chivu, încă 5 ani la Inter?

Chivu, încă 5 ani la Inter?

Ultima actualizare:

"După ce l-au rezolvat pe Samuel, care va primi un salariu de 2,5 de milioane de euro, şefii Interului îşi îndreaptă acum privirile spre Chivu. Primul pas de trecut este cel financiar, iar cele două părţi vor căuta să limiteze distanţa din acest punct de vedere", a scris cotidianul italian "Corriere dello Sport".

Care a amintit faptul că salariul lui Cristi la formaţia italiană este acum de 5,5 milioane de euro. Ziariştii din peninsulă subliniază că un lucru foarte important în negocieri îl reprezintă dorinţa lui Chivu de a continua la formaţia cu care a cunoscut cele mai mari satisfacţii ca fotbalist.

Intervievat de un post de radio din Spania, impresarul lui Chivu, Victor Becali, a confirmat începerea negocierilor: „Lui Cristi i s-ar oferi un nou contract, pe o durată de 5 ani, iar salariul este unul bun, aşa că prioritatea sa acum este Inter". El va ajunge astăzi la Milano pentru demararea negocierilor.

Dacă nu se va ajunge la un acrod între Inter şi Chivu, atunci fostul căpitan al echipei naţionale ar putea ajunge la fosta sa formaţie, Ajax, sau la Bayern Munchen. Cele mai mari şanse le are echipa olandeză.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
robbie williams jpg
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
Kevin Keegan selectioner Anglia   Getty jpg
fani u cluj foto Cristian Cosma jpg
banner rafaela pestritu shakira png
image
image