Claudiu Niculescu, antrenorul fotomodel
La 39 de ani, Claudiu Niculescu este unul dintre reprezentanţii noului val de antrenori. De un an îi pregăteşte pe cei de la Mioveni, în liga secundă, şi aşteaptă ocazia să revină în prima ligă. Până atunci, printre antrenamente şi meciuri, fostul atacant dinamovist a încercat o altă meserie, cea de fotomodel.
Claudiu Niculescu a fost în ultimul timp în prim-planul presei mai mult pentru viaţa sa extrasportivă. Divorţul de Diana Munteanu, femeia cu care are un băiat, David, a ţinut zile la rând prima pagină a ziarelor. Niculescu, la fel ca şi fosta soţie, a preferat să nu facă nici un fel de comentarii pe marginea subiectului, concentrându-se pe cariera de antrenor şi împărţindu-şi timpul între Mioveni, acolo unde locuieşte, şi Bucureşti, unde îşi petrece week-endurile alături de fiul său. Dincolo de antrenamente, meciuri, cantonamente, fostul atacant dinamovist, ajuns acum la 39 de ani, a găsit timp să încerce şi altceva în materie de joburi.
Se îmbracă destul de des la costum
Ceva inedit, dacă ne gândim că ceea ce a decis să facă nu are nicio legătură cu viaţa lui ca fotbalist sau antrenor. Astfel, Claudiu, asaltat în ultima vreme de tot felul de companii care doresc să-şi asocieze imaginea cu a lui, a acceptat să fie fotomodel. Pentru o zi, ce-i drept. Tehnicianului i s-a părut interesanta propunerea celor de la “Consiglieri” şi a pozat pentru ei îmbrăcând haine din noua colecţie, pe care firma o promovează. ”Şedinţa foto s-a desfăşurat la Bonton. A fost ceva cu totul inedit, dar sper că m-am descurcat şi că a ieşit bine. Eu nu mă prea pricep la poze, dar l-am auzit pe fotograful cu care am lucrat că era mulţumit de rezultate”, ne-a declarat în exclusivitate Claudiu Niculescu. ”Am purtat haine foarte frumoase, care mi se potrivesc stilului meu de a mă îmbrăca. M-am simţit foarte bine în costum, de altfel, produsele lor sunt de cea mai bună calitate”, ne-a mai spus antrenorul de la Mioveni.