Cociş e zeu în SUA

Ultima actualizare:

    Lui Răzvan Cociş îi merge  de minune în SUAFoto: Gettyimages
Lui Răzvan Cociş îi merge de minune în SUAFoto: Gettyimages

Răzvan Cociş e unul dintre cei mai puţin vizibili români care evoluează peste hotare, dar nu şi cel mai puţin prolific.

Deşi veştile din MLS vin mai greu, baschetul, hocheiul şi  baseball-ul monoplizând atenţia, soccer-ul, aşa cum numesc yankeii fotbalul cu balonul rotund pentru a-l deosebi de fotbalul lor american, rudă cu rugby-ul, prinde teren. Iar în această stagiune, care se apropie de finalul sezonului regulat, Cociş a fost din nou om de bază la Chicago Fire.

Chiar dacă trupa din Illinois nu are şanse la play-off, a fost tot timpul o nucă tare pentru granzi. Sâmbătă dimineaţa, fostul jucător al Universităţii Cluj a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă în egalul, scor 2-2, obţinut pe teren propriu în faţa celor de la DC United. A fost a cincea reuşită a sezonului pentru mijlocaş, care îşi va prelungi pentru un al treilea an la rând contractul cu americanii.

Etapa viitoare, Cociş va avea meci de gală, la New York, cu echipa de vedete antrenată de Patrick Vieira, din care fac parte Frank Lampard, David Villa şi Andreea Pirlo.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image