Contra, după primul succes ca selecționer: ”Am avut emoții. Am răgușit după 30 de minute”
Selecţionerul Comin Contra a răguşit la primul meci pe banca tehnică a echipei naţionale. El a recunoscut că vocea l-a lăsat din minutul 30, dar că nu a renunțat la a striga la jucătorii săi. Rezultatul a fot evident: România a învins cu scorul de 3-1 Kazahstanul.
"Am avut emoţii, ca la orice debut, ca antrenor sau pe orice funcţie. Mă bucur pentru băieţi că au înţeles că este un nou început. Am încercat în aceste două zile în care am fost împreună să le dau din agresivitate şi în multe momente am reuşit. Budescu era într-o formă bună şi eu cred că merita să joace, l-am simţit bine şi la antrenamente, mă bucur pentru el. El trebuia să bată penaltiul. Le-am transmis jucătorilor să avem atitudine, să jucăm fotbal, agresivitate, să stăm cât mai mutl în jumătatea adversarilor. Dacă vom continua aşa şi ne vom îmbuntăţi un pic aceste momente de relaxare, cred că suntem pe drumul cel bun. Sunt mulţumit azi. În Danemarca mergem să jucăm bine şi sper să facem un joc bun. Poate răzbunăm acea generaţie după mult timp, îmi doresc asta, făceam parte din acea generaţie şi ştiu ce a însemnat acel eşec în Danemarca", a declarat, răgușit, Contra, la interviul obligatoriu de după meci, la TVR.
Următorul meci al românilor va fi duminică, în Danemarca.