Cosmin Olăroiu, eliminat dramatic din Liga Campionilor

Cosmin Olăroiu, eliminat dramatic din Liga Campionilor

Ultima actualizare:

    Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu

Al-Ahli Dubai a fost lider în grupa D, până în ultima zi a meciurilor din grupele Ligii Campionilor Asiei. Era neînvinsă şi cum primele două clasate ajungeau în următoarea fază, elevii lui Oli păreau că au calificarea în buzunar. Ce s-a întâmplat însă, la Doha, în partida cu Al-Sadd, a fost de necrezut.

La trei zile după ce a câştigat al treilea trofeu din acest sezon, Cupa Emiratelor, Al-Ahli s-a deplasat, la Doha, pentru un meci care ar fi trebuit să aducă încă un succes pentru gruparea din Dubai: calificarea în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor Asiei.

Elevii lui Olăroiu erau pe primul loc înaintea confruntării cu Al-Sadd şi înregistraseră o victorie şi patru remize în precedentele cinci jocuri. De partea cealaltă, Al-Sadd era pe ultimul loc în grupă şi pierduse ultimele două meciuri cu 0-4 şi 0-5! Ca să obţină calificarea, Al-Ahli avea nevoie de o remiză, în timp ce Al-Sadd era condamnată să câştige. Totul părea că merge perfect pentru echipa lui Oli, după ce Grafite a deschis scorul, în minutul 15. Gazdele au egalat însă, în minutul 34, printr-un gol, care a fost precedat de o comedie a erorilor. Această fază parcă a anunţat coşmarul care urma să vină pentru Olăroiu. Scorul a rămas 1-1 până în minutul 79, atunci când Rodrigo Tabata a făcut 2-1 pentru Al-Sadd, printr-o execuţie care cu greu i-ar mai ieşi, chiar şi la un antrenament.

Până la final, nu s-a mai înscris, iar datorită acestei victorii, Al-Sadd, o formaţie care a pierdut două din cele şase meciuri şi care a încheiat grupa cu golaveraj -6, a ajuns în următoarea fază a competiţiei, în timp ce Al-Ahli s-a clasat pe trei şi a părăsit Liga Campionilor Asiei.

A fost prima contraperformanţă din acest sezon pentru Olăroiu. El îşi poate lua revanşa, luna viitoare, câştigând Cupa Preşedintelui, după ce a cucerit deja Supercupa Emiratelor, Cupa Emiratelor, dar şi titlul în actuala stagiune.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
Kevin Keegan selectioner Anglia   Getty jpg
fani u cluj foto Cristian Cosma jpg
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image