Costea, primul gol după despărţirea de Ada Nechita
După ce Florin Costea şi Ada Nechita au luat-o pe căi separate, fotbalistul de 28 de ani intrase într-un con de umbră, bifând 12 meciuri fără gol la CFR Cluj. La a 13-a încercare, fostul internaţional a spart gheaţa.
Într-un moment în care era pe făraş la CFR Cluj, Florin Costea s-a trezit şi le-a adus ardelenilor trei puncte de aur în meciul cu Dinamo (1-0). Golgheter pur-sânge, Costea cel mare nu mai simţise bucuria golului de la finalul lunii mai.
Atunci, în ultima etapă a sezonului trecut, Florin punctase în victoria Severinului cu Viitorul (4-3), pregătindu-se de saltul spre CFR Cluj. Pentru Costea a urmat însă şocul despărţirii de Ada Nechita, handbalista sexy de la HCM Baia Mare.
A fost finalul unei relaţii de patru ani, în care cei doi îşi făcuseră inclusiv planuri de nuntă. Evident, lovitura primită pe plan sentimental n-avea cum să nu influenţeze şi prestaţiile din teren ale lui Florin Costea. Astfel, până vineri seară, vârful CFR-ului fusese utilizat în 12 partide oficiale (nouă ca titular), dar nu reuşise să marcheze nici un gol în aproape 700 de minute.
Descătuşarea a venit la a 13-a încercare, contra lui Dinamo, golul marcat de Costea în poarta lui Bălgrădean dovedindu-se decisiv pentru obţinerea celor trei puncte de către echipa lui Petre Grigoraş. Cel poreclit "Cioară" n-a terminat însă meciul pe teren, fiind schimbat pe final din cauza unei probleme medicale.
Dacă despărţirea de Ada Nechita l-a afectat serios pe Costea, nu acelaşi lucru se poate spune despre handbalista echipei naţionale. În vară, Ada a părăsit corabia în derivă a Oltchimului şi s-a transferat la HCM Baia Mare, unde a avut evoluţii la nivel înalt atât în campionat cât şi în Liga Campionilor.
Mai mult, blonda de 29 de ani şi-a refăcut rapid viaţa personală, aruncându-se în braţele primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, unul dintre principalii sponsori ai echipei de handbal. Astăzi, în frunte cu Ada Nechita, handbalistele de la HCM vor juca penultimul meci în grupele Ligii Campionilor. Meciul HCM - Thüringer va începe la ora 18.00, în direct la DigiSport 1.