Craiova - Viitorul, 2-0, dar Ianis Hagi aproape de Premier League
Gheorghe Hagi a fost un fotbalist compatibil cu multe campionate, dar cu cel din Anglia chiar n-a avut nicio treabă. Nu-i nimic, are fiul său, Ianis!
Viitorul a pierdut cu 2-0 în Bănie, dar nu golgheterul Ligii 1, Alexandru Mitriţă, şi nici marcatorul dublei de trei puncte, Elvir Koljic, au atras atenţia, ci căpitanul de la învinşi, Ianis Hagi. Acesta a jucat bine şi deşi nu şi-a trecut printre realizări decât o lovitură liberă scoasă de la vinclu de Pigliacelli, acesta i-a luat ochii trimisului lui Fulham, nou promovată în Premier League. “Mi-a plăcut Hagi, este un fotbalist foarte talentat. Chiar dacă azi s-a zbătut mult, dar fără a avea realizări, se vede că are calităţi. Îl ştiu şi pe Hagi senior, îmi aduc aminte de meciurile lui din Spania. A fost un super star. Sper ca fiul lui să-i calce pe urme şi să avem din nou un asemenea talent pe care să-l ducem în fotbalul mare”, a spus impresarul Pelayo Moron Pendas, scouter pentru englezi. Ianis ar putea ajunge în Anglia la iarnă pentru aproximativ 5 milioane de euro, iar la Fulham ar fi coleg de echipă cu campionatul mondial din 2014, germanul Andre Schürrle, şi antrenat de sârbul Slavisa Jokanovic.