Cristi Chivu revine pe teren pentru meciul de retragere al lui Sneijder
Retras din activitate de 6 ani, Cristian Chivu (39 de ani) va reveni pe teren la vară. Dar numai pentru un meci demonstrativ.
Conform presei italiene, fostul căpitan al naționalei României, Cristian Chivu, a fost invitat la meciul de retragere al olandezului Wesley Sneijder, care va avea loc la 3 iunie 2020. Cei doi au rămas foarte buni prieteni din perioada în care au câștigat tot ce putea câștiga cu Inter Milano, în 2000-2013. Oricum, ei se cunoșteau de la Ajax, acolo unde au fost coechipieri în campiontul 2002/ 2003. De altfel, românul s-a numărat și printre invitații de onoare de la nunta lui Sneijder, așa că prezența la meciul de retragere nu surprinde.
”Va fi o partidă între o naţională olandeză şi o echipă formată din jucători alături de care am evoluat în Olanda, Spania, Italia şi Turcia. Va fi portarul nostru de la Inter, Julio Cesar, căpitanul Javier Zanetti şi Samuel Eto’o, Cristian Chivu, Marco Materazzi, Dejan Stankovici, Esteban Cambiasso şi Diego Milito, vor participa toţi. Pe bancă se vor afla Jose Mourinho şi Bert van Marwijk. Până în prezent, Mourinho e cel mai bun antrenor din lume. Avem încă pe Whatsapp un grup al celor care am fost la Inter în 2010 şi vorbim mult între noi. Am luat o pauză de la antrenamente, dar la anul mă voi dedica complet meciului meu de retragere. Vreau să fiu în formă optimă când se va da lovitura de începere. Trebuie, pentru că Jose e exigent, altfel pur şi simplu mă va pune pe bancă”, a declarat Sneijder, pentru De Telegraaf.
Olandezul şi-a anunţat, la 12 august, retragerea din activitate la vârsta de 35 de ani. El are 134 de meciuri şi a marcat 31 de goluri pentru naţionala Olandei.