Cristiano Ronaldo se pregăteşte de nuntă. Inelul de logodnă costă o avere!
Conform presei portugheze, Cristiano şi Georgina se vor căsători cu siguranţă în vara anului viitor, data exactă fiind încă o enigmă. Între timp, fotbalistul a pus ochii pe un inel de logodnă cât o întreagă avere.
Ajuns la 32 de ani, Ronaldo a decis să-şi facă ordine în viaţa particulară. Până acum, starul echipei Real Madrid a zburat din floare-n floare, iar singura sa bucurie familială a venit de la cei trei copii concepuţi cu mame-surogat, inclusiv o pereche de gemeni. Al patrulea copil, e pe drum, iubita actuală a lui Cristiano fiind însărcinată cu o fetiţă.
Mai mult, se pare că Georgina Rodriguez a reuşit să-l convingă pe celebrul fotbalist să-şi pună pirostriile. Bazându-se pe mărturisirile unor apropiaţi ai cuplului, jurnaliştii lusitani de la Correia da Manha au avansat şi o dată aproximativă a nunţii. Astfel, dacă zvonurile se vor confirma, nunta anului 2018 va fi în mod cert cea între Cristiano şi Georgina, evenimentul fiind programat în august, după încheierea Campionatului Mondial din Rusia.
Până atunci, Ronaldo are timp berechet să se ocupe de detalii, cum ar fi inelul de logodnă. Aceleaşi surse spun că CR7 a rezervat deja o bijuterie cu diamante şi cu multe carate, în valoare de 265.000 de euro. Pentru Cristiano Ronaldo n-ar fi o investiţie prea mare, ţinând cont că el câştigă din salariu şi din publicitate peste 200.000 de euro pe zi.