Cu 50 de euro poţi să devii patron la Steaua

Ultima actualizare:

    Fanii Stelei vor să se implice la echipăFoto: Mediafax
Fanii Stelei vor să se implice la echipăFoto: Mediafax

Fără siglă şi fără nume, câştigate în instanţă de Clubul Sportiv al Armatei (CSA), actuala campioană a României a evoluat în acest sezon sub denumirea FCSB, o găselniţă a oficialilor pentru a dribla situaţia critică a grupării din Ghencea.

Astfel, nu e de mirare faptul că o nouă echipă Steaua e pe cale să apară. Iniţiativa îi aparţine fostului şef de galerie Jean Pavel, care a emis un comunicat adresat tuturor susţinătorilor Stelei.Planul fanilor Stelei este bazat pe felul în care funcţionează unul dintre cele mai puternice cluburi de fotbal din lume, FC Barcelona, acolo unde „socios” cotizează financiar spre binele echipei. „Sugestiile au fost ca fiecare dintre cei interesaţi de a deveni membru fondator cotizant în noua organizaţie să completeze un formular în care să îşi exprime numărul de acţiuni pe care-l poate achiziţiona, minimum una (50 euro), maximum 200 (10.000 euro)”, se arată în comunicatul mai sus menţionat. Astfel, oricine are în buzunar suma de 50 de euro poate deveni peste noapte patron al Stelei. Dacă planurile fanilor vor fi finalizate, atunci noua echipă ar urma să joace în liga a patra.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
image
image