Dan Petrescu ar fi ajuns la un acord cu echipa turcă Kayserispor

Ultima actualizare:

    Dan PetrescuFoto: sportpictures.eu
Dan PetrescuFoto: sportpictures.eu

Campion cu CFR Cluj, în ultimii ani, Dan Petrescu (53 de ani) ar fi ajuns la un acord cu oficialii grupării Kayserispor, aflată pe ultimul loc în prima ligă din Turcia. La aceasta sunt legitimaţi Cristian Săpunaru, Silviu Lung şi Denis Alibec. Informația a fost difuzată pe Twitter, de cotidianul „Fotomac”.

Dan Petrescu şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj la 20 noiembrie 2020, iar locul acestuia a fost luat de Edward Iordănescu. Născut în București, în 22 decembrie 1967, „Bursucul” a evoluat în carieră ca fundaș la Steaua (1985-1991),  FC Olt (1986/1987), Foggia (1991-1993), Genoa (1993/1994),  Sheffield Wednesday (1994/1995), Chelsea (1995-2000),Bradford City (2000/2001), Southampton (2001/2002) și Progresul București (2002/2003). Ca antrenor, a activat la Rapid (2004), Sportul studențesc (2004/2005), Wisla Cracovia (2005/2006), Unirea Urziceni (2006-2009), Kuban Krasnodar (2009-2012, 2016), Dinamo Moscova (2012-2014), Al Arabi Doha (2014), Tg. Mureș (2015), Jiangsu Sainty (2015/2016), Al Nasr Dubai (2016/2017), CFR Cluj (2017/2018, 2019-2020) și Guizhou Hengfeng (2018/2019).  El are în palmares ca antrenor titlul de campion în România cu Urziceni (2009) și CFR (2018, 2019, 2020), Supercupa României cu Tg.  Mureș (2015) și Cupa Chinei cu Jiangsu (2015).După 15 etape, Kayserispor ocupă ultimul loc în clasamentul campionatului turc, cu 10 puncte. Fondată în 1966,  gruparea din orașul Kayseri a câștigat Cupa Turciei în 2008 și Cupa Intertoto în 2006. De asemenea, a disputat Supercupa Turciei în 2008. Kayserispor a evoluat în prima ligă din Turcia în perioadele 1974-1975, 1979/1980, 1992-1996, 1997/1998, 2004-2014 și din 2015 până în prezent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
fcsb bucurie jpg
Gigi Becali FOTO MEDIAFAX
sorana cirstea bucurie jpg
Andrei Ratiu plange finala COnference League jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
image
image