Dan Petrescu, ca şi revenit la CFR după dezastrul din China

Ultima actualizare:
Echipa lui Toni Conceicao a luat un punct nesperat
Echipa lui Toni Conceicao a luat un punct nesperat

Dan Petrescu nu putea refuza cinci milioane de euro, atât cât i-au oferit cei de la Guizhou Zhicheng ca să încerce să-i salveze de la retrogradare. Contractul se întindea oficial şi în liga secundă, dar asiaticii fac astfel de promisiuni doar ca să fie mai atractivi la negocieri. În fapt ratarea primului obiectiv înseamnă concedierea, doar că „Bursucul” nu va sta prea mult şomer.

Peste trei etape se va încheia sezonul în China, iar echipa fostului internaţional nu mai are şanse să se salveze. Toată lumea ştia că e greu, dar faptul că nici măcar nu s-a apropiat de locul 14 i-a determinat pe asiatici să creadă că viitorul nu sună bine. Astfel, aceştia s-au agăţat de ieşirile nervoase ale lui Petrescu la adresa arbitrilor şi l-au suspendat pe român pentru şapte etape, arătându-i practic uşa. Ruperea contractului e o chestiune de timp, dar nu asta e bomba, ci viitoare destinaţie a „Bursucului”, care e practic precedenta. De când a plecat el în China, la CFR Cluj s-a instalat haosul. Marian Copilu, cel care l-a susţinut pe Petrescu, a pierdut frâiele pentru o perioadă în favoarea lui Iuliu Mureşan, dar acum e din nou la butoane şi decis să-şi readucă echipa alături de care s-a câştigat titlul. 

Îi readuce pe Mara şi Bilaşco

Astfel, în ciuda parcursului impecabil al ardelenilor sub comanda lui Antonio Conceicao, se caută mazilirea portughezului pentru a-i face loc lui Petrescu. Desigur, ar fi imposibil de conceput asta cu CFR lider şi calificată în sferturile Cupei României, dar când a fost acesta principalul argument de schimbare a antrenorilor la Cluj? Iar totul a fost dezvăluit de Gabi Balint, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Petrescu din „Generaţia de Aur”. ”Sunt șanse mari ca Dan Petrescu să se întoarcă. Se discută întoarcerea lui acum.

Giedrius Arlauskis
Giedrius Arlauskis

S-a discutat, pentru că el mai are puțin în China, termină contractul. Se întorc și cei dinainte, care au lucrat cu el. Se mai crede din nou într-o câștigare a titlului și o pătrundere în grupele Champions League”, a spus Balint, la Digi Sport, anticipând şi o revenire a cuplului Bogdan Mara – Marius Bilaşco, şi ei plecaţi la scurt timp după începutul actualului sezon. Conceicao e încă în graţiile jucătorilor, dar tot lotul e format de fostul internaţional român şi nu există motive să se creadă că „Bursucul” nu ar fi bine primit înapoi.

Arlauskis s-a accidentat grav la încălzire

CFR a jucat cu cea mai bună echipă la Mediaş, în optimile Cupei României, dar a pierdut un jucător foarte important pentru o perioadă lungă de timp. Giedrius Arlauskis, portarul titular, a suferit o ruptură musculară chiar la încălzirea de dinaintea startului meciului şi locul său pe foaie a trebuit să-l ia de urgenţă portughezul Jesus Fernandez. Acesta va apăra şi la Botoşani pentru că lituanianul va lipsi minimum o lună şi e posibil să mai apară în poarta CFR-ului abia din 2019.


    Giedrius Arlauskis s-a accidentat şi va lipsi o perioadă nedeterminată de timpFoto: Click!
Giedrius Arlauskis s-a accidentat şi va lipsi o perioadă nedeterminată de timpFoto: Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net