Decisivul Mutu a marcat din scăriţă pentru Ajaccio - VIDEO

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu vrea  să arate că Ajaccio  n-a dat degeaba  banii pe el (Foto: AFP)
Adrian Mutu vrea să arate că Ajaccio n-a dat degeaba banii pe el (Foto: AFP)

Adrian Mutu a fost desfiinţat de presa din Franţa cu o zi înainte de meciul de campionat, de la Nancy. S-a scris că nu e serios, că viaţa extrasportivă îi afectează jocul şi că a venit în Corsica în vacanţă, iar criticile i-au prins bine.

În meciul de la Nancy, „Briliantul" a fost omul decisiv al corsicanilor, în egalul 1-1. Conduşi 76 de minute, cei de la Ajaccio au obţinut un penalty pentru un henţ în careu, iar executantul era clar: Mutu.

Ţinându-i pe toţi cu sufletul la gură, atacantul român şi-a demonstrat încă o dată valoarea şi sângele rece şi marcat printr-o scăriţă care l-a umilit pe portarul advers. „Superba Panenka!" sau „Mutu, decisiv", au fost titlurile ziarelor din Franţa la o zi după meci şi la două după ce dăduseră cu „Briliantul" de pământ. Pentru Mutu, acest gol a fost al doilea în opt partide jucate pentru Ajaccio, iar reuşita lui îi ţine pe corsicani pe locul 15 în clasament, dar la doar un punct deasupra locurilor retrogradabile.

Etapa viitoare, Mutu ar trebui să dea piept pe teren propriu cu Saint Etienne, echipa lui Bănel Nicoliţă, dar cel mai probabil, duelul românesc nu se va produce pentru că fostul stelist este accidentat de ceva vreme, iar recuperarea sa mai durează.

Vezi  mai jos principalele momente din meciul Nancy - Ajaccio 1-1



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image