Dinamo-Astra, 0-1! "Câinii" l-au comemorat pe Hîldan!

Ultima actualizare:

    Mircea Rednic, antrenorul lui MouscronFoto Click!
Mircea Rednic, antrenorul lui MouscronFoto Click!

Dinamo a fost învinsă cu 1-0 de Astra, într-un meci în care a fost omagiat Cătălin Hâldan, căpitanul dinamovist care a decedat în urmă cu 15 ani.

Golul a fost marcat de Teixeira, în minutul 83: Queiros pasează de pe partea dreaptă la Enache, acesta îl găseşte în mijlocul careului pe Teixeira, care înscrie cu un şut pe sub portarul Cerniauskas.

Iată echipele:

Dinamo: Cerniauskas – Fai, Puljici, Mevlja, Filip – Anton (Essombe '70), Van Haaren (Nedelcearu '66) – Gavrilă (Ghomsi '57), Rotariu, Matei – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.

Astra: Lung – Queiros, V. Găman, Geraldo Alves, J. Morais – Lovin, Teixeira (Gouriye '90+2) – Enache, Boldrin, De Amorim (Boubacar '79) – Budescu (Florea '87). Antrenor: Marius Şumudică.

Cartonaşe galbene: Anton '66, Van Haaren '46, Matei '13, Rotariu '61, Filip '81, Nedelcearu '85 / Queiros '41, Teixeira '19

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe - Iulian Călin.

Observatori: Aron Huzu, Constantin Stătescu.

Înaintea partidei, pe ecranele de la Arena Naţională s-a difuzat un film cu imagini din viaţa lui Cătălin Hâldan, iar galeria PCH a avut steaguri cu chipul său şi două bannere mari care formau mesajul: "În numele căpitanului Dinamo se luminează".În plus, de jur împrejur, la inelul 2 al arenei câte un membru al galeriei a aprins torţe albe şi roşii.

Jucătorii Astrei au intrat pe teren cu un banner pe care scria: "Odihneşte-te în pace, căpitane". Fotbaliştii au pus bannerul pe teren, în faţa galeriei dinamoviste.

Căpitanul Astrei, Constantin Budescu, a pus o coroană din partea clubului giurgiuvean în faţa peluzei PCH.

Fanii de la peluza sud au afişat un banner cu mesajul: "Cu sufletele goale cântăm, trăim doar pentru tine căpitane".

Ce s-a întâmplat cu Hîldan:

Cătălin Hîldan a decedat în timpul unui meci amical pe care Dinamo l-a disputat, în 5 octombrie 2000, la Olteniţa, în compania formaţiei locale, Şantierul Naval. În minutul 74 al partidei, Hîldan, s-a prăbuşit pe teren, fără să fie lovit. Medicii i-au acordat primul ajutor chiar pe gazon, manevrele de resuscitare cardio-respiratorie şi de acupunctură fiind continuate şi în ambulanţa cu care a fost transportat la Spitalul Municipal Olteniţa.

Jucătorul nu a răspuns însă la stimuli, la ajungerea la spital medicii constatând decesul acestuia, care a fost cauzat de un accident vascular cerebral. Ulterior s-a stabilit că suferea şi de hepatită de tip C. Cu numai o săptămână înainte, efectuase, alături de ceilalţi componenţi ai lotului dinamovist, un control medical în urma căruia fusese declarat fizic sănătos. De asemenea, la toate controalele periodice efectuate la Institutul Naţional de Medicină Sportivă a fost declarat clinic sănătos, nefiind suspect niciodată de o boală coronariană.

Cătălin Hîldan s-a născut pe data de 3 februarie 1976. În prima divizie a evoluat numai la Dinamo, pentru care a disputat 138 de meciuri, marcând şase goluri. A fost selecţionat de opt ori în echipa naţională a României, pentru care a înscris un gol.

În memoria "Unicului Căpitan", aşa cum a fost numit de suporterii dinamovişti, Dinamo a retras tricoul cu numărul 11, purtat de Cătălin Hîldan. De asemenea, peluza stadionului din "Ştefan cel Mare" rezervată galeriei dinamoviste poartă numele fostului fotbalist, iar la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo a fost amplasată o statuie a acestuia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net