Dinamo – Astra redeschide Arena Naţională
Meci de foc vineri seară (1 aprilie), pe Arena Naţională. După cinci luni de pauză, cel mai mare stadion din ţară va găzdui meciul dintre Astra şi Dinamo.Giurgiuvenii sunt obligaţi să câştige pentru a rămâne lideri, însă “câinii” îşi pot ajuta rivalii de moarte, pe stelişti, fără să vrea.
Partidele dintre Dinamo şi Astra n-au fost prea spectaculoase în ultimul timp, dar au compensat prin încrâncenare. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în sezonul regulat şi o dată în Cupa României. În turul din Liga I, pe 3 octombrie 2015, giurgiuvenii au câştigat cu 1-0 pe Arena Naţională, când aceasta era încă deschisă şi tragedia din Colectiv nu se produsese. În Cupă au câştigat „câinii”, scor 2-1, într-un meci în care Marius Şumudică era să facă infarct, iar în februarie, în ultima etapă a sezonului regulat, a fost un 1-1 dramatic, care le-a ţinut pe ambele pe loc. Aceasta este şi întrebarea care se pune la meciul de diseară, de la ora 20.30: cine ţine pasul cu Steaua şi cine iese din calcule? Dacă Astra învinge, atunci se menţine în faţă şi duce lupta mai departe, dar o cam scoate pe Dinamo din cărţi, care va rămâne la cinci puncte distanţă de lider.
În cazul unui succes al „câinilor”, trupa lui Şumudică se vede egalată de Steaua, dar campionatul se strânge şi mai mult, pentru că Dinamo vine la două puncte de cele două.