Dinamo – Steaua, derby cu casa închisă

Ultima actualizare:

    Meciurile dintre  Dinamo şi Steaua  sunt cele mai  aşteptate din  campionat
Meciurile dintre Dinamo şi Steaua sunt cele mai aşteptate din campionat

În mediul online s-au dat peste 10.000 de tichete în doar 48 de ore, iar fanii au început de ieri să le achiziţioneze şi de la casele stadionului Dinamo. Primul cumpărător a fost acţionarul Negoiţă.

Conducătorul roş-albilor şi-a cumpărat un loc în valoare de 700 de lei, la lojă. "Am luat bilet pentru mine, voi mai rezerva pentru copiii mei şi nişte prieteni. Este şi un semnal pentru toţi suporterii dinamovişti să vină la meci, să fim cât mai mulţi la singurul derby. Sunt convins că stadionul va fi neîncăpător şi trebuie să arătăm că suntem o forţă", a spus Negoiţă.

Apoi, a explicat: "Din păcate arena este prea mică pentru acest derby şi în patru-cinci zile biletele se vor epuiza dacă vânzările vor continua în acelaşi ritm". Până ieri după-amiază se vânduseră în jur de 12.000 de bilete!

Pentru o victorie în derby, fiecare jucător va încasa 5.000 de euro. "Cu siguranţa va fi o primă de meci, până atunci mai avem două partide pe care trebuie să le câştigăm. Oricum, e clar că Steaua e de bătut şi nu mă interesează ce sărbătoresc cei de acolo. Curând Dinamo se va bate la titlu", a mai spus acesta.

Preşedintele executiv al roş-albilor, Constantin Anghelache, a anunţat că în "Ştefan cel Mare" se va construi o nouă arenă. "Sunt de rezolvat câteva probleme de proprietate şi proiectare. În trei ani şi jumătate maximum va fi gata noul stadion. Va fi un templu! Complexul va fi unul sportiv, hotelier şi comercial. Vrem să devină un centru de atracţie al centrului Bucureştiului", a spus acesta la Dolce Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
image
image