Dinamo vinde la prima strigare. Mahlangu a plecat la Ludogoreţ. Urmează Nistor la FCSB?

Ultima actualizare:
Dan Nistor
Dan Nistor

Trupa din Ştefan cel Mare se comportă ca un depozit Sold Out, care îşi vinde orice produs pentru primul preţ oferit indiferent de cota lui de piaţă. După episoadele din sezoanele trecute sud-africanul în vârstă de 29 de ani a fost şi el trimis peste Dunăre pentru mărunţiş.

May Mahlangu a venit la Dinamo în 2016 de la belgienii de la Saint-Truiden şi a fost unul dintre mijlocaşii foarte apreciaţi în România. În primele cinci etape ale acestui sezon a fost chiar în focuri, iar în urmă cu două runde a marcat singurul gol al victoriei în faţa Viitorului. Bulgarilor de la Ludogoreţ le-a sărit în ochi fostul jucător al lui IFK Goteborg şi au făcut o încercare. Iar Ionuţ Negoiţă, în stitlul său caracteristic, i-a şocat prin rapiditatea răspunsului afirmativ oferit. Astfel, ieri după-amiază Mahlangu ajunsese deja la Razgrad pentru vizita medicală şi semnarea contractului cu campioana Bulgariei, la care evoluează românii Cosmin Moţi, Claudiu Keşeru şi Dragoş Grigore. Desigur, fanii vor lua din nou foc pentru spiritul de ciubucar al finanţatorului din „Groapă”, dar asta e filosofia lui şi mai mult nu vrea. Oricum, măcar nu mai sunt surprinşi.

După acceaşi strategie de la Dinamo au mai fost vânduţi sub preţul pieţei Valentin Costache, pentru 700.000 de euro la CFR Cluj, Ionuţ Nedelcearu, pentru 600.000 de euro ruşilor de la Ufa, Steliano Filip, pentru 300.000 de euro la Hajduk Split, şi Paul Anton, pentru 400.000 de euro la Anzhi Makhachkala. Şi ruşinea pentru dinamovişti pare să nu se fi încheiat. Aceştia vor bea paharul până la capăt pentru că se pregăteşte vânzarea căpitanului Dan Nistor tocmai la rivala de moarte, FCSB. Gigi Becali a luat deja legătura cu deloc pretenţiosul Ionuţ Negoiţă şi suma vehiculată e de 900.000 de euro.


    Dan Nistor e şi el pe picior de plecare din
Dan Nistor e şi el pe picior de plecare din

Iar dacă tocmai l-a dat pe Mahlangu la Ludogoreţ pentru aproape jumătate nu avem niciun motiv să credem că finanţatorul va refuza această ofertă mult superioară. În caz de refuz, patronul vicecampioanei e pregătit şi cu o altă propunere care să implice şi un jucător la schimb. "E o afacere pe care e aiurea să o refuzi. Ţi-l dau pe Qaka, un jucător de 23 de ani, şi îmi dai unul de 30 de ani și îți mai dau şi 500.000 de euro ca să ai bugetul pe jumătate de an”, a declarat Becali.

Vine Slatinski, omul care le-a furat titlul în 2017

Plecarea inopinată a nucelului de la mijlocul terenului a decimat-o pe Dinamo care dintr-o echipă cât de cât stabilă în aceste compratiment se vede dintr-o în criză majoră. Astfel, „câinii” au încercat să se mişte repede şi l-au adus sub comanda lui Florin Bratu pe Hristo Zlatinski, bulgarul care a fost tras pe linie moartă de Mangia la Craiova. Rămâne de văzut însă cum va fi primit acesta de dinamovişti după episodul din urmă cu un an când acesta a marcat în poarta lui Penedo în prelungirile partidei de la Severin şi a tăiat şansele lui Dinamo la titlul care avea să fie câştigat de Viitorul.

Zlatinski a ajuns în Ştefan cel Mare deşi istoricul lui împotriva "câinilor" este plin de scandaluri
Zlatinski a ajuns în Ştefan cel Mare deşi istoricul lui împotriva "câinilor" este plin de scandaluri

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net