Dinamovistul Ionuţ Negoiţă, Moş Crăciun pentru copiii cu probleme

Ultima actualizare:

    Moş Crăciun le-a adus daruri copiilor
Moş Crăciun le-a adus daruri copiilor

Acţionarul roş-albilor Ionuţ Negoiţă a organizat o serbare de Crăciun pentru copiii din Centrul de plasament Sf. Gabriel şi din Centrul de asistenţă pentru copiii cu dizabilităţi Sf. Samuel.

Alături de acesta, cei mici au fost aşteptaţi de Moş Crăciun, încărcat cu daruri şi dulciuri. Copiii au susţinut un mic program artistic, cu colinde şi poezii.

De la eveniment nu a lipsit nici Ştefănuţ, pe care dinamoviştii l-au ajutat în urmă cu doi ani să se vindece de talasemie majoră, strângând suma necesară operaţiei fără de care nu ar fi supravieţuit.

“Sunt emoţionat şi fericit, în acelaşi timp, pentru că am reuşit şi în acest an, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, să aduc zâmbetul pe chipurile unor copii pe care soarta nu i-a răsfăţat. Crăciunul poate fi pentru aceşti copii unul dintre puţinele momente cu adevărat frumoase. De aceea, mă bucur că pot să îi ajut şi să le înseninez sărbătorile micuţilor. Acest eveniment face parte dintr-o serie de acţiuni caritabile începută în anii trecuţi, de care mă ocup şi mă voi ocupa intens în continuare. Începând de anul viitor, intenţionez să dezvolt mai multe proiecte caritabile pentru copiii cu probleme”, a declarat Ionuţ Negoiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net