Dinu, contract pe un an

Ultima actualizare:

    Cornel Dinu
Cornel Dinu

"Mister" şi-a prelungit acordul cu Dinamo până-n toamna viitoare, va fi în acte tot administrator-delegat, dar salariul i-a fost redus la jumătate de la 2.000 de euro.Cornel Dinu va fi consultat de şefii Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache în privinţa problemelor tehnice ale echipei.

"Procurorul" a jucat întreaga carieră la Dinamo şi din 1996 a ocupat diferite funcţii la roş-albi, fiind de la antrenor până la administrator delegat. La data de 10 octombrie îi expirase acordul şi a fost aproape de a părăsi clubul, însă a primit o nouă ofertă. Înţelegerea actuală e valabilă un an, dar cu o leafă de o mie de euro lunar, jumătate faţă decât obţinea. El va fi consultat de către conducători strict pe probleme fotbalistice şi va trebui să respecte o nouă condiţie: să nu mai critice în public jucătorii dinamovişti.

"O critică constructivă se face în familie nu în mod public, altfel cei tineri pot fi timoraţi", a explicat acţionarul Ionuţ Negoiţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Emma Raducanu (EPA) jpg
Tunisia, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Iran la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Spania Capul Verde, Campionatul Mondial jpg
Lamine Yamal, Spania, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Coasta de Fildes Ecuador (EPA) jpg
Germania Curacao (EPA) jpg
japonia olanda x jpeg
image
image