Dorinel mută Liga I în Rusia
Mordovia Saransk trebuie să lupte pentru fiecare punct în cele 11 etape rămase din campionat. Competiţia se reia în martie, primul test va fi cu miliardarii de la Anzhi, iar antrenorul român speră ca la final să rămână în prima ligă.
A reconstruit echipa şi vrea să folosească un nucleu din Liga I. Primul a fost Milan Perendija, elevul său de la Oţelul Galaţi, apoi a urmat Daniel Opriţa, care s-a certat cu antrenorul său, Cosmin Contra, şi a fost eliminat de la Petrolul, iar acum a urmat fostul căpitan al Rapidului, Vladimir Bozovici.
"Toţi trei jucătorii s-au decis repede. Acum, ei trebuie să revină la forma maximă pentru că sunt puţin în urmă cu pregătirea şi îi vreau la acelaşi nivel cu ceilalţi. I-am ales pe ei pentru că lucrez cu fotbalişti pe care îi cunosc bine, sunt oamenii care vreau să mă ajute să ne îndeplinim obiectivul", a explicat Munteanu. Acesta vrea să mai facă două transferuri şi a stabilit deja ţintele: Cosmin Matei şi Dragoş Grigore, cei pe care i-a antrenat o scurtă perioadă la Dinamo.
Dacă, recent, tehnicianul anunţa că echipa sa nu are bani pentru a face achiziţii din "Ştefan cel Mare", acum ruşii ar fi dispuşi să plătescă şi afacerea s-ar putea face chiar săptămâna viitoare. "În câteva zile mai facem nişte transferuri. Am adus deja trei jucători din România, dar mai vreau doi", a anunţat antrenorul de 44 de ani.
Antrenorul lui Standard Liege, Mircea Rednic, aplică aceeaşi metodă. Transferă jucători alături de care a mai lucrat. După ce la Khazar Lankaran, în Azerbaidjan, adusese un întreg "11" format din fotbalişti români, acum l-a adus pe Adrian Cristea, cei doi lucrând împreună la Dinamo şi Petrolul, pe Diabate, elevul său la Dinamo şi Khazar, şi acum pe Ţucudean.