Echipa de tineret a României, în urna a treia la tragerea la sorți
Reprezentativa de tineret a României se va afla în urna a treia la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European de fotbal din 2019, care va avea loc vineri, la ora 19.00, la Bologna.
În aceeași urnă valorică, alături de formația pregătită de Mirel Rădoi, se mai află Serbia, Croaţia, Belgia, Austria și Polonia. România poate fi repartizată într-o grupă cu Italia, ţara gazdă, Germania sau Anglia (Urna 1), Spania, Danemarca sau Franţa (Urna 2).Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din alia şi în San Marino. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.Datorită evoluțiilor bune din preliminariile pentru Euro 2019, selecţionata U21 a urcat în clasamentul coeficienţilor pe locul 16, ceea ce înseamnă că va fi în urna a doua la tragerea la sorţi pentru calificările la Euro 2021, eveniment ce va avea loc în 11 decembrie, la Nyon. Campania de calificare la Euro 2021 va debuta în septembrie 2019, iar jucătorii eligibili vor fi cei născuţi începând cu 1 ianuarie 1998.