Echipa moare, iar rapidiştii se bat între ei
Începutul acestei săptămâni trebuia să fie unul de bun augur pentru Rapid. Era anunţată reunirea echipei, instalarea noului antrenor şi o primă revedere cu fanii, la baza din Bucureştii Noi. După ce patronul Valerii Moraru s-a răzgândit în privinţa lui Iencsi, suporterii s-au dat şi ei în stambă.
S-a spus de nenumărate ori despre galeria Rapidului că e cea mai frumoasă şi mai fidelă din ţară şi că fanii giuleştenilor reprezintă cu adevărat spiritul echipei. De multe ori, chiar aşa a fost. Acum, aceştia sunt însă pe cale să bată şi ei un cui în sicriul vişiniilor, şi totul din cauza unor orgolii mărunte.
Galeria s-a scindat în urmă cu un an în două brigăzi, una mutându-se din peluză, la tribuna a II-a. Răzvrătirea n-a fost acceptată de garda veche, iar liderii lor se bat de atunci.
Au făcut haos la Steaua – Rapid, în Ghencea, în timpul jocului câştigat sezonul trecut de oaspeţi. Apoi, istoria s-a repetat pe Giuleşti, la aniversarea a 82 de ani de ani de la înfiinţarea clubului, totul culminând cu scandalul de luni. Cele câteva sute de persoane venite teoretic să-şi revadă favoriţii, s-au luat la bătaie în aceeaşi tentativă de reglare de conturi în stil mafiot. S-au scos şi cuţitele, dar l-a spital n-a ajuns nimeni înjunghiat, ci doar un bătăuş cu nasul spart.
Poliţia chemată la faţa locului a indentificat şi legitimat 16 persoane, care au confirmat scandalul. Turbulenţii dispăruseră însă de mult. Nu se ştie dacă această bătaie s-a soldat măcar cu vreo concluzie finală sua mai urmează şi alte astfel de evenimente jenante şi care nu le fac cinste rapidiştilor. Cert este că Pancu şi compania au tras o sperietură pe cinste, văzându-şi fani că se bat între ei. De scârba care i-a încercat, nici nu mai are rost să povestim.