Edi Iordănescu: "M-am săturat să tot joc cu Dinamo"

Ultima actualizare:

    Edi Iordănescufoto: Click!
Edi Iordănescufoto: Click!

Pandurii şi Dinamo vor juca disputa derby-ul optimilor Cupei României, cele două echipe întâlnindu-se pentru a treia oară în acest sezon. Prima dată s-au confruntat în Cupa Ligii, 2-0 pentru bucureşteni, şi apoi în Liga I, scor 2-2. Antrenorul gorjenilor Edi Iordănescu nu e încântat că întâlneşte acelaşi adversar.

"M-am cam săturat să joc cu Dinamo. Prea mult. Am jucat de două ori în semifinale, apoi în campionat, trei victorii. Acum am mai jucat cu Dinamo şi am ratat victoria printre degete, apoi a venit meciul din Cupa Ligii. Îmi e greu să mă pronunţ referitor la acest joc, nu suntem decişi cum vom aborda jocul. E un adversar care traversează o perioadă foarte bună şi sigur va fi un joc deschis oricărui rezultat", a spus Iordănescu.

"Suporterii sunt bucuroşi, întâlnim din nou Dinamo, echipă de tradiţie. Cred că orice microbist vrea să vadă astfel de meciuri. Raportul de forţe este sensibil egal, am făcut un egal, am pierdut un meci, dar senzaţia a fost că puteam obţine mai mult. Nu ne temem de acest joc. Jucăm şi aproape de casă, să nu zic acasă. Vreau să jucăm bine şi să ne calificăm mai departe", a spus preşedintele Narcis Răducan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net