El e primul fotbalist transsexual!
Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a consemnat trei premiere în lumea fotbalului, şi toate au legătură cu Samoa Americană.
Astfel, naţionala aflată pe ultimul loc în clasamentul FIFA a înregistrat prima victorie din istorie, scor 2-1 cu Tonga, primul rezultat din istorie, scor 1-1 cu Insulele Cook, şi a dat primul transsexual din preliminariile unui Mondial, Johnny Saelua.
Mai mult, acesta a fost desemnat "omul meciului" în victoria cu Tonga. "Am o fată care joacă pe postul de fundaş central. Vă puteţi imagina aşa ceva în naţionala Angliei sau a Spaniei?", spune, încântat, antrenorul Thomas Rongen.
Johnny Saelua este bărbat doar pe teren de joc, iar în restul timpului se îmbracă şi se comportă ca o femeie.
Pentru a nu încălca regulile FIFA, el este obligat să joace pentru naţională masculină a ţării sale.
Astfel, timp de două ore este un bărbat care joacă fotbal, iar în restul timpului se machiază, îşi pune dres şi poartă tocuri.
"Coechipierii m-au acceptat aşa cum sunt, iar eu i-am acceptat pe ei", a afirmat Saelua, care a început fotbalul al vârsta de 11 ani, iar la 14 ani a jucat primele minute pentru echipa naţională.
Rene Richards, primul transsexual din sport
În urmă cu 30 de ani, Rene Richards devenea primul transsexual din sport.
Acest jucător de tenis, medic şi tată a părăsit circuitul masculin pentru a juca în cel feminin.
În afara lui, şi Parinya Thai (kickboxing) şi Michel Dumaresq (mountain bike) au trecut în competiţiile feminine.
Drumul invers l-au făcut Andreas Krieger (aruncarea greutăţii) şi Yvonne Buschbaum (sărituri cu prăjina).