Eric Bicfalvi: «Vreau să marchez cu Polonia pentru bunica mea»
E jucător de naţională, cap de familie, tată a doi băieţi, artist în timpul liber... La 29 de ani, Eric Bicfalvi, mijlocaşul ruşilor de la Ural, a ajuns la apogeul fotbalistic, iar experienţa pe care a dobândit-o atât în ţară, cât şi peste hotare, îl face să nu se ferească să spună lucrurilor pe nume.
Într-un dialog în care n-a evitat nici un subiect, internaţionalul român a atins toate punctele fierbinţi: meciul decisiv din Polonia, atmosfera de la lot, viitorul primei reprezentative şi planurile sale la echipa de club.
- Click!: Întâlnim fruntaşa grupei, Polonia, şi avem nevoie de victorie. Putem să o obţinem?
Eric Bicfalvi: Vă spun sincer, din tot sufletul, că avem şanse. Ştiu că un rezultat negativ ne scoate din calculele pentru locul doi al grupei, însă în acest meci orice e posibil. Chiar şi o remiză nu ne-ar opri să mai sperăm la calificare, dar mergem acolo doar pentru victorie, asta e clar. Trebuie să fim precauţi. Nu ne hazardăm ca nebunii, că nu se poate împotriva Poloniei să mergi aşa de capul tău.
- Faţă de jocul de pe Arena Naţională, când ne-au bătut cu 3-0, ce va fi acum diferit?
La meciul de acasă, Polonia ne-a dominat puţin. Am început foarte bine repriza a doua, puteam să şi marcăm în primele zece minute, dar pe atacul nostru, ne-au prins „deschişi”, au făcut 2-0 şi imediat 3-0. Dar, nu cred că scorul acela e corect, nu arată ceea ce a fost în teren.
- Momentul în care Lewandowski a fost atacat cu o petardă a fost cel care a produs decăderea echipei?
Am simţit că da. Aveam o prestaţie bună şi nu aveam nevoie să se întrerupă jocul chiar atunci.
- Te temi de reacţia pe care ar putea-o avea fanii gazdelor, acum în Varşovia?
Am mai jucat în Polonia şi cred că o să fie o atmosferă frumoasă. Oricum, pentru mine cu cât suporterii adverşi sunt mai răi cu atât mă motivez mai mult.
- Care e cauza pentru care am ajuns în situaţia actuală, abia locul patru şi doar şase puncte în grupă?
Cu mai multă şansă puteam obţine altceva şi-n meciul cu Muntenegru (nr. 1-1), cu Kazahstan (nr.0-0), a lipsit o fracţiune de secundă pentru un gol… a fost şi un penalty neacordat. Chiar şi cu Danemarca dacă eram mai îndrăzneţi puteam să marcăm în prima repriză, am avut două ocazii. În fine, sunt momente de joc, echipele mari şi din puţine ocazii înscriu. Aici se face diferenţa: calitatea finalizărilor.
- Câte puncte luăm de acum încolo, reuşim 15 din cele cinci partide rămase? E un scenariu realist sau fantezist?
Realist e greu, dar trebuie să fim optimişti, eu unul aşa sunt. Şi la echipa de club am avut meciuri în care nu ni se dădeau şanse şi am întors rezultate, am învins. Dacă am putut acolo şi aici trebuie să fie la fel. Îmi place să depind de mine, chiar dacă acum nu sunt în situaţia asta... Dar, dacă batem noi tot până la capăt!
- Ai îmbrăcat de trei ori tricoul naţionalei şi nu ai marcat niciodată. Ce ar reprezenta pentru tine să punctezi tocmai într-un meci atât de important?
Ar însemna foarte mult. Bunica mea, de câte ori joc la naţională, se roagă să dau un gol. I-am promis că o voi face şi mi-a spus că abia atunci o să fie şi ea împăcată. Repet, ar fi o mare bucurie pentru mine. De fapt, toată familia mea e în faţa televizorului, în special la meciurile naţionalei.
«Cel mai mult îmi place viaţa de familie»
- Eşti un fotbalist atipic, unul care preferă arta în locul altor distracţii...
Asta e personalitatea mea...Nu prea mai am timp să mă ocup de artă. Acum e greu, am doi copii. Îmi împart timpul între echipa de club, casă, acum şi naţionala. Soţia mea se ocupă de toate treburile. Cel mai mult îmi place viaţa de familie, eu mi-am dorit întotdeauna să am o soţie şi doi-trei copii.
- Deci, în curând o să mai apară un nou membru în familia Bicfalvi?
Mai mult soţia vrea să mai facem unul, îşi doreşte să fie mămica a trei băieţi, deocamdată sunt doi. Bine, şi dacă aveam două fete era superbine. Important e să fie sănătoşi şi noi la fel pentru a putea să-i creştem.
- Ai avea nevoie de o vacanţă...
Da. Am avut doar cinci-şase zile, dar chiar atunci a născut nevasta mea şi am fost numai pe drumuri. Nu am avut timp să mă relaxez deloc.
- Merită toate sacrificiile astea? Să stai departe de familie, de copii?
Şi acum în Rusia, eu am stat trei luni şi jumătate, soţia a venit la mine doar două săptămâni. Mai mult sunt plecat de acasă. Merită, dar câteodată e greu... când am venit acasă, fiul meu plângea în hohote şi striga „Tata, Tata!”. Dar trebuie să trecem şi peste asta. Când l-am văzut, i-am pus tricoul cu naţionala pe el, îi plăcea şi sunt şanse să ajungă şi el acolo (râde). Atunci o să vadă cum e! Cu toate că e mic, înţelege deja că „tata e la fotbal”. De Paşte, am avut o zi liberă şi din Rusia am venit acasă. Am luat avionul din Moscova spre Budapesta, am ajuns la ei, am dormit şi apoi am plecat.
I-a rămas în suflet perioada petrecută la Dinamo
Bicfalvi le-a bifat în România şi pe Steaua şi pe Dinamo. Ultima experienţă în fotbalul intern, cea din Şoseaua Ştefan cel Mare, şi-a pus serios amprenta asupra lui. “Sincer, am plecat foarte greu de la Dinamo. Nu mai îmi doream să merg afară. Am zis, gata, mi-a ajuns, mai ales că am văzut cum e să fii împreună cu familia tot timpul. Până la urmă am spus că mai am câţiva ani de jucat şi toată lumea ştie condiţiile financiare de afară şi cele de la noi. Per total, şi la Steaua am fost cinci ani şi nu poţi să uit, eu fiind de mic stelist, dar la Dinamo am avut o experienţă foarte interesantă. Momentul acela...cu săracul Patrick Ekeng ne-a unit şi mai mult. Am avut un grup foarte bun”, a mărturisit mijlocaşul.
«L-au atacat toţi pe Mircea Lucescu»
Eric a povestit cum s-a văzut din Rusia eşecul lui Mircea Lucescu pe banca celor de la Zenit şi a dezvăluit cum au stat lucrurile vizavi de demiterea antrenorului român:” După meciul cu Spartak, toată lumea l-a atacat, dar de la Zenit au plecat mulţi jucători importanţi şi era nevoie de timp pentru a reconstrui, pentru a aduce acel tiki-taka ce-l impusese la Şahtior. Nu au avut răbdare, domnul Lucescu s-a supărat şi pe arbitri, a spus-o şi public şi de acolo s-a rupt totul”.
