EXCLUSIV! Fiul lui Cornel Dinu, nuntă cu 400 de invitaţi

Ultima actualizare:
Mirii se cunosc din clasa I
Mirii se cunosc din clasa I

Corneluş îşi doreşte din tot sufletul ca tatăl său celebrul să fie prezent la nunta sa cu Alexandra, ce va avea loc, luna viitoarea, la Ambasad’Or. Cum starea de sănătate a dinamovistului Cornel Dinu este din ce în ce mai bună, urmând a fi externat săptămâna viitoare, sunt mari şanse ca socrul mare să se numere printre meseni.

Ginerelui nu prea îi arde acum de nuntă, având în vedere că tatăl său a fost la un pas de moarte, dar cum petrecerea a fost programată încă de anul trecut, este imposibil să mai dea înapoi, căci a plătit avansul de câteva zeci de mii de euro.

La chef sunt aşteptaţi 400 de invitaţi, printre care se vor afla rude şi apropiaţi, inclusiv nume importante din fotbal, prieteni de-ai socrului mare.

Meniul a fost fixat la 200 de euro de persoană, petrecăreţii urmând a fi răsfăţaţi cu antreuri, salate, fripturi de porc, pui, curcan, berbecuţ la proţat, preparate din peşte, icre negre, icre roşii, sarmale şi un imens tort.

Naşii cuplului vor fi Mihaela şi Nicu Gheară, prieteni vechi cu familia miresei, care le vor dărui şi o vacanţă de vis, la Ibiza.

Corneluş şi Alexandra s-au căsătorit civil de Paşte, la rugăminţile mamei lui, Silvia, bolnavă de diabet. Din păcate, la puţină vreme după ce a fost externată, femeia a avut mari emoţii pentru soţul ei, Cornel, care a fost operat săptămâna trecută, pe inimă.

Mirii se cunosc din clasa I

Corneluş şi Alexandra sunt împreună de cinci ani, deşi se ştiau din clasa I.


    Mirii se cunosc din clasa I
Mirii se cunosc din clasa I

Alexandra a absolvit Facultatea de Jurnalism şi este prezentatoare la Dolce Sport, iar Corneluş şi-a dechis un notariat, după ce a terminat cu brio Facultatea de Drept.

Mai citeşte:

Cornel Dinu i-a luat infirmieră soţiei

Cornel Dinu face perfuzii 4 ore pe zi!

Soţia lui Cornel Dinu: «Cică Borcea a făcut facultate. Trimitea carnetul cu caşcavalul în el»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
david popovici 2 jpg
ilie nastase facebook jpeg
Endrick, Real Madrid (EPA) jpg
Bayern Munchen Dinamo Zagreb (EPA) jpg
Salvatore Schillaci (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net