Fiica lui Dossey, fotomodel la 8 ani!
Ibrahim Dossey, fostul portar al lui FC Braşov, Rapid şi Pandurii, a decedat în decembrie 2008, în urma unui accident rutier. Au rămas în urmă soţia româncă, Ioana, şi fiica sa de doar patru ani, Jennifer. Cele două au încercat să-şi revină după şi, deşi se descurcă foarte greu, soarele pare să răsară şi pe strada lor.
Jennifer este înscrisă la o şcoală din capitală şi mama ei este foarte mulţumită de cum învaţă. Pe lângă şcoală, însă, Jennifer ia parte la multe alte activităţi care îi umplu tot timpul.
Astfel, fiind o frumuseţe exotică în Bucureşti cu părul său afro şi pielea măslninie, Jennifer a atras repede atenţia unei case de modă. La doar opt ani, fiica lui Ibrahim Dossey este vedeta unul calendar care face reclamă la încălţămintea pentru copii.
Magazinul de desfacere al celor de P.J Shoes se află în magazinul Cocor, iar o fotografie imensă cu Jennifer a fost proiectată câteva zile la rând pe faţada hipermarketului din zona Unirii.
Reuşitele micuţei mulatre nu se opresc însă aici, ba dimpotrivă. Ar fi fost şi păcat ca gena de sportiv a tatălui său să nu se transmită mai departe, iar Jennifer se anunţă deja o mare campioană. Mai dezvoltată fizic decât fetiţele mai mari decât ea, fiica lui Ibrahim şi Ioanei Dossey a fost înscrisă la atletism, la clubul CSA Steaua. În scurt timp, antrenorii au observat că excelează la proba de viteză şi la săritura în lungime.
La ultimul concurs, cel pentru copii 3, au apărut şi rezultatele. La săritura în lungime, Jennifer a câştigat locul 1, cu 4,11 metri săriţi, învingând la o distanţă de 37 de centimetri o fată mai mare cu un an decât ea. De asemenea, în finala de 40 de metri a obţinut locul 3, la doar trei sutimi de secundă de primul loc, dar cele două fete situate în faţa ei sunt născute cu un an mai devreme. Jennifer primote ca la concursurile naţionale din primăvară să facă furori şi să obţină şi la viteză locul 1. Oricum, dacă va continua aşa, Jennifer îşi va face nu numai familia, ci şi ţara, fericită.
Dossey a murit după trei săptămâni de comă
Familia Dossey a trecut prin momente cumplite în urmă cu patru ani, atunci când fostul portar al Pandurilor şi al Braşovului a fost implicat într-un accident rutier. În vârstă de 36 de ani la acel moment, Dossey a fost rănit grav după ce autoturismul pe care îl conducea, un Volkswagen Polo, a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind o Dacie Logan care circula regulamentar.
Nu mai puţin de patru persoane au fost lovite, însă fotbalistul ghanez a avut cel mai mult de suferit, fiind nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru a-l scoate de sub fiarele maşinii. Ibrahim a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral şi a stat în comă aproape trei săptămâni. A fost apoi transferat la Spitalul „Bagdasar - Arseni" şi, când dădea semne că starea lui ar fi mai bună, a făcut un stop cardio-respirator şi a încetat din viaţă.
Băiatul lui Beckham, face reclame de lux
Fiul cuplului Victoria şi David Beckham, Romeo, este deja un star. Puştiul de zece ani este imaginea campaniei pentru colectia de lux a brandul Burberry, primăvară-vară 2013.
S-a spus că prezenţa micului Beckham în poze a rotunjit conturile familiei cu câteva sute de mii de euro. Victoria a devenit creatoare de modă, lansând mai multe colecţiii în ultimii ani, iar David a creat o linie de lenjerie intimă pentru H&M.
Fiica «Prinţului», model pentru Dior
Şi fotbalistul Petrolului, Adrian Cristea, are fetiţa manechin. În vârstă de patru ani, Rania, a urcat pe podium pentru prima dată anul trecut.
Şi n-a fost o prezentare banală, ci una de excepţie. Fetiţa "Prinţului" şi a Denisei Nechifor a prezentat o colecţie Dior, cu hăinuţe exclusive pentru copii. "Mă bucur foarte mult că Raniei îi place să pozeze şi sper ca pe viitor să-mi calce pe urme şi să devină un manechin de succes", a spus, la acel moment, Denisa.