Florin Costea, în liga a doua din Cipru

Florin Costea, în liga a doua din Cipru

Ultima actualizare:

    Florin Costea  a jucat ultima dată  în Liga 1 la CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu
Florin Costea a jucat ultima dată în Liga 1 la CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu

Atacantul de 32 de ani, Florin Costea, va juca la Othellos Athienou, echipă din al doilea eşalon cipriot, el semnând din postura de liber de contract.

Considerat pe vremuri cel mai bun component al Universităţii Craiova, el a ratat în 2009 un transfer la nemţii de la FC Koln fiindcă patronul Adrian Mititelu a refuzat oferta de şapte milioane de euro, dorind cel puţin zece. De atunci, cariera lui Costea senior a intrat pe o pantă descendentă, chiar dacă de la olteni a ajuns la actuala FCSB.

A fost măcinat de accidentări şi nu a rezistat prea mult la niciun club, chiar dacă s-a numit CFR sau Arsenal Tula, din Rusia. În ultimul timp a ajuns să evolueze în Irak, la FC Zahko, sau la CSM Râmnicu Vâlcea, în ligile inferioare din România. Acum, speră să dea lovitura în Cipru, la Othellos Athienou, acolo unde-l va avea coechiper pe Mihai Dina, fost fotbalist şi el la Universitatea Craiova.      



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
JO 2032, Brisbane, Australia (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Tottenham) jpg
Arena Nationala finala Liga Europa 2028 jpg
Catalina Ponor (EPA) jpg
image
image