FOTO EXCLUSIV N-a avut loc să pună un parfum în portbagaj!

Ultima actualizare:

    Sânmărtean încearcă  degeaba să-şi aşeze  parfumul în portbagajFOTO: Mihai Ionescu
Sânmărtean încearcă degeaba să-şi aşeze parfumul în portbagajFOTO: Mihai Ionescu

Lucian Sânmărtean a făcut un tur de campionat excelent pentru Steaua. Mijlocașul de 34 de ani a fost desemnat cel mai bun fotbalist român în 2014, iar acum a plecat în vacanță.

Fotoreporterii Click! l-au surprins în timp ce se pregătea să plece acasă, la Bistrița. Nu singur, ci cu soția sa, Maria și fiica Natalia. Zilele trecute, înainte să iasă din oraș, cei trei au avut de făcut o oprire, care n-a fost deloc scurtă. El a parcat bolidul, un Audi A8,  în zona Dorobanţi, apoi a luat-o efectiv la fugă printre mașini, dar și pe trotuar către un magazin de parfumuri. A stat acolo minute bune până s-a decis asupra unui parfum exclusivist. După ce l-a plătit, a revenit în grabă la mașină, unde îl aștepta familia.

Nu a putut să-şi  convingă nici soţia  să-l pună lângă ea
Nu a putut să-şi convingă nici soţia să-l pună lângă ea

Surpriza mare a fost când a deschis portbagajul și a realizat că nu avea unde să pună punga cu cadoul. Asta chiar dacă volumul acestuia e mai mult decât încăpător. A încercat în zadar să așeze geamantanele și sacoșele pentru a face loc, însă fără rezultat.

Dezamăgit, a luat parfumul și, după ce a făcut o încercare nereuşită de a-l da soţiei să-l pună pe bancheta din spate - probabil că nu mai avea loc nici acolo - a urcat la volan şi a aşezat parfumul buclucaş pe scaunul din dreapta.

A urcat până la  urmă cu el la volan
A urcat până la urmă cu el la volan


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image