Ganea, unde ai fost şi unde ai ajuns!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ionel Ganea a agăţat ghetele în cui în 2008, la vârsta de 34 de ani şi de atunci a încercat s-o apuce pe drumul antrenoratului. A decis să preia modesta formaţie Rapid Ghidighici din Republica Moldova, locul 9 în prima ligă din 12 echipe.

Ca un făcut, "Găniţă" încearcă să-şi lege startul în ale antrenoratului de numele Rapid, aşa cum a făcut-o şi ca jucător, la Rapid Bucureşti, care l-a propulsat spre VfB Stuttgart şi apoi spre fotbalul mare.

Stadionul Giuleşti- Peluza era mereu plină când Ganea evolua la Rapid Bucureşti

simeon stalpnicul png

Stadionul Ghidighici- La Rapid Ghidighici, peluza nu are cum să fie plină vreodată pentru că nu există

simeon stalpnicul png

Între cei doi "Rapizi" nu există însă nicio legătură, ci mai degrabă o diferenţă şi o prăpastie măsurabilă în timp şi spaţiu.

În primul rând pentru că satul Ghidighici nu e Bucureşti, iar infrastructura din Moldova pur şi simplu îţi taie respiraţia. Asta pentru că stadionul lui Rapid Ghidighici are o capacitate de 1.000 de locuri, faţă de 20.000 cât avea Giuleştiul începuturilor sale ca jucător.

Locurile sunt dispuse pe trei rânduri, primele două cu bănci lungi de lemn, iar al treilea cu nişte fotolii gri, de autobuz, vechi, roase şi murdare. Vestiarele sunt în număr de două, fiecare prevăzute doar cu câte un duş pe care e bătaie pentru că apa este încălzită cu panouri solare şi de multe ori se termină înainte să apuce toţi jucătorii să facă baie.

De la 20.000 de fani, la 1.000

Tribuna oficială e de fapt un balcon al unei case, iar la stadion există o singură toaletă, bineînţeles, fără apă menajeră. "Impunătoarea arenă" se află la marginea satului Ghidighici, la 15 km de Chişinău.

Despre nocturnă nu poate fi vorba, iar adiacent terenului de joc se află şi un sintetic de genul cărora găseşti în fiecare cartier din Bucureşti.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image