Germania a câștigat în prelungiri cu Algeria și va juca în sferturi cu Franța, vineri, la Rio de Janeiro

Ultima actualizare:

    Thomas Muller n-a mai marcat și cu Algeria, dar Schurrle și Ozil i-au salvat pe nemți, care s-au impus cu scorul de 2-1REUTERS
Thomas Muller n-a mai marcat și cu Algeria, dar Schurrle și Ozil i-au salvat pe nemți, care s-au impus cu scorul de 2-1REUTERS

Germania și Algeria au jucat la Porto Alegre unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la acest Campionat Mondial. Partida cu peste 20 de ocazii mari de gol s-a încheiat, culmea, 0-0 în timpul regulamentar, dar în cele 30 de minute de timp suplimentar s-a marcat de trei ori.

Prima repriză a aparținut aproape în totalitate africanilor, care au jucat de la egal la egal cu nemții, de multe ori fiind chiar mai buni decât aceștia. În primele 20 de minute, Slimani și compania au ratat minimum patru ocazii mari de gol, fără ca Muller și ai lui să amenințe serios poarta lui Rais M'Bolhi. După pauză, jocul s-a echilibrat, dar a rămas unul pe contre, cu nemții mult mai periculoși însă pe faza ofensivă. Algerienii au făcut un pas înapoi, dar au încercat să lovească pe contraatac de fiecare dată când au avut ocazia. Și chiar ar fi reușit dacă Neuer, îngerul păzitor din poarta Germaniei, n-ar fi fost în zi mare. Portarul lui Bayern și-a dat seama că fundașii din fața lui, Mertesacker și Boateng, sunt foarte lenți și a jucat rolul de libero clasic. A ieșit din poartă de cinci ori pentru a respinge în ultimul moment din fața atacanților africani, cu care ar fi rămas altfel singur, în poziție de unu la unu. Chiar și așa, Muller, Ozil și Kroos au ratat exasperant și n-au putut încheia partida în primele 90 de minute.

S-a trecut la prelungiri, pe care nemții le-au început cum nu se putea mai bine. Schurrle a marcat în minutul 92, oarecum întâmplător și foarte norocos, cu călcâiul, fără să știe exact unde e balonul. De aici a urmat un joc de-a șoarecele și pisica, cu nemții căutând lovitura de grație. Ratările uriașe au făcut ca aceasta să nu vină decât în minutul 120, teoretic ultimul al partidei, când Ozil a profitat de apărarea vraiște a Algeriei. N-a fost însă ultimul gol al jocului, pentru că Djabou a redus din diferență în prelungirile prelungirilor, în minutul 122, prea târziu însă ca să se mai poată întâmpla ceva.

Germania merge meritat, dar nu en fanfare în sferturile de finală și va întâlni pe 4 iulie Franța, pe Maracana din Rio de Janeiro. Algerienii merită felicitați pentru că și-au depășit cu adevărat condiția, au fost o echipă frumoasă a Mondialului brazilian, dar rămân cu regretul de a nu fi știut să profite ocaziile rarisime avute.

După ultimele rezultate, turneul rămâne o afacere între două continente, Europa și America.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net