Ghetele cu talpă de aur l-au încurcat pe Ronaldo

Încălţat în aur, Cristiano Ronaldo avea un motiv în plus să marcheze şi să iasă în evidenţă în prima manşă a semifinalei de Ligă cu Bayern München, câştigată de spanioli cu 1-0.
Într-un meci în care nemţii lui Pep Guardiola au „arestat" mingea (Bayern a avut o posesie zdrobitoare, de 75 la sută), Cristiano Ronaldo şi colegii săi de la Real s-au mulţumit să joace pe contraatac, tactică inspirată până la urmă. La o asemenea contră, vedeta echipei madrilene a rămas singur cu portarul Neuer, dar a lovit mingea defectuos, ratând şansa de a majora scorul la 2-0. Fără teama de a greşi, eroarea inexplicabilă a lui Ronaldo poate fi pusă şi pe faptul că portughezul avea în picioare nişte ghete noi.

E vorba de o pereche specială creată de sponsorul Nike, în cinstea „Balonului de Aur" cucerit de CR7 la începutul anului. Albe şi suflate cu aur pe talpă şi crampoane, ghetele lui Ronaldo au fost produse într-o ediţie limitată, de doar 100 de exemplare. Când au fost scoase la vânzare (online) în urmă cu două săptămâni, stocul s-a epuizat rapid, în mai puţin de un minut. Norocoşii colecţionari au plătit 235 de euro pentru a se încălţa la fel ca Ronaldo şi pentru a avea în interiorul ghetelor o semnătură (bineînţeles, aurită) a celui mai valoros fotbalist din lume.
Guardiola, pus la zid
Stilul tiki-taka impregnat la Bayern de Guardiola nu e văzut cu ochi buni în Germania. „Posesia nu înseamnă nimic, atunci când marile ocazii le au adversarii. Putem fi mulţumiţi că Real Madrid ne-a dat un singur gol", a comentat Beckenbauer, preşedintele de onoare al bavarezilor. Singura ocazie clară a nemţilor a venit abia în ultimele 10 minute ale meciului.
































