Gică Popescu are veşti proaste pentru Steaua: «Mi-e teamă!»

Ultima actualizare:

    Gică Popescu
Gică Popescu

Fostul internaţional a făcut parte din Comisia de Disciplină a forului european, cea care va da sentinţa pentru formaţia din Ghencea, după implicarea ei în „Cazul Valiză".

Gică Popescu ar fi putut să aibă un cuvânt de spus în privinţa Stelei, însă s-a autosuspendat din funcţie până când îşi va lămuri situaţia în „Dosarul Transferurilor", acolo unde are calitate de „inculpat". Chiar dacă nu va face parte din Comisia de Disciplină a forului european, atunci când aceasta va da verdictul în cazul Stelei, „Baciul" a intuit decizia care va veni de la Nyon, unde se află sediul UEFA.

„Ar fi fost o surpriză dacă nu s-ar fi sesizat comisiile UEFA. Membrii comisiei nu au niciun fel de sentiment faţă de o echipă sau alta, judecă doar după regulament şi privesc spre partea superioară a sancţiunilor. Mi-e teamă că premisele nu sunt bune pentru Steaua, nu vor avea parte de înţelegere acolo. Comisia va ţine cont de informarea pe care o va face Federaţia Română de Fotbal, iar aceasta trebuie să relateze lucrurile exact aşa cum s-au desfăşurat", a afirmat Gică Popescu pentru Digi Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image