Gigi Becali l-a scăpat de puşcărie pe Piţurcă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Spectacol în sala de judecată, la ultimul termen al dosarului "Valiza". Gigi Becali a recunoscut că a falsificat două documente, ceea ce îl absolvă pe Victor Piţurcă de acuzaţia de favorizarea infractorului. Procurorii au cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru latifundiarul din Pipera.

Prima ieşire "în lume" a lui Gigi Becali de la Rahova, la o săptămână de la încarcerare, a fost la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A coborât din duba închisorii îmbrăcat la patru ace, într-un costum gri cu dungi negre, butoni aurii, cămaşă violet şi batistă asortată la piept, cu capul în pământ şi parcă un pic mai grizonat. Până să intre în sala de judecată, pe holurile Înaltei Curţi, a strigat: "În ghearele morţii de mă veţi duce, Domnul este cu mine".

Părea spăşit, însă în sală a făcut un adevărat spectacol. Timp de două ore, cât a dialogat cu preşedinta completului de judecată, acelaşi care l-au condamnat la 3 ani închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, Becali nu a uitat să şi glumească. "Pe cuvântul meu de onoare, nu vă port pică", i s-a adresat Becali magistratei. Apoi, el a admis că a falsificat documente prin care justifica cei 1,7 milioane de euro confiscaţi de procurorii DNA pentru a încerca să muşamalizeze adevărata destinaţie a banilor.

Prezent la Înalta Curte, Victor Piţurcă nu a făcut nici o declaraţie în faţa magistraţilor

simeon stalpnicul png

A luat asupra lui toate faptele, scăpându-i astfel pe Victor Piţurcă şi pe ceilalţi acuzaţi de favorizarea infractorului. "Eu am falsificat, eu am făcut tot pentru a-mi lua banii. Zic hai să pun doi martori, Volcinschi şi Piţi. Piţurcă habar n-avea. I-am zis, hai că e un contract cu teren. A semnat şi a plecat. [...] Am antedatat acele acte doar pentru a-mi recupera cei 1,7 milioane de euro".

Deşi a recunoscut că banii erau destinaţi jucătorilor de la U Cluj, care urmau să-i primească dacă o învingeau pe rivala CFR Cluj, Becali a ţinut să sublinieze că a fost vorba despre o premiere, nu despre mită, argumentând că el a încercat mereu să cureţe fotbalul din România de deja proverbialele "blaturi". Procurorii au cerut condamnarea lui Becali la 4 ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul la 2 ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino la câte 2 ani cu suspendare. Sentinţa se va da pe 4 iunie.

Click!spune

Lunea trecută, Gigi Becali a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, după ce a primit o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Omul de afaceri este acuzat că a înşelat statul cu aproape un milion de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net