Gigi Becali: "Până acum mă pricepeam la oi, acum mă pricep la fotbal, sunt as!"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că va aduce la echipă doi jucători străini, iar mijlocaşul Gabriel Iancu va fi cedat la Viitorul. Omul de afaceri se laudă că face milioane de euro din fotbal.
"Vor mai veni doi jucători pe care i-am negociat deja. Vin sută la sută. Unul este atacant şi unul mijlocaş central. Sunt străini, îi ştie Rădoi, habar n-am cum îi cheamă. Am vorbit astăzi cu Gică (n.r. - Hagi) şi Gică a zis că-l vrea pe Iancu, cred că după meciul ăsta, joi, o să-l dăm pe Iancu la Viitorul. Eu la asta sunt specialist. Nu ştiu altă afacere să fac. Până acum mă pricepeam la oi, acum mă pricep la fotbal şi vreau să câştig milioane din fotbal. Că sunt specialist, sunt as", a declarat Becali, la Digi Sport.
De asemenea, Gigi Becali a afirmat că va aduce şi trei jucători de la Trencin, pe care Steraua a eliminat-o în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, dacă echipa sa se califică în grupele Ligii Campionilor: "Mai discutăm încă, dar de data asta depinde de calificarea în grupele ligii, cu trei jucători de la Trencin. Mijlocaşul central şi atacantul şi un alt mijlocaş. Ăia care ne-au marcat golurile, eu nu ştiu cum îi cheamă. Ei au cerut un milion două sute pe unul. Vreau să negociez în bloc pentru toţi trei. Acolo au salarii de 5.000, 4.000, 6.000, până în 10.000".
"Am zis că îi iau pe Albec şi pe De Amorim după meciul de miercuri. Dar nu oricum. Dacă câştigăm miercuri cu 2-0, atunci eu sunt sigur de calificare, pentru că e greu să ne mai scoată pe noi. Eu mizez pe un 2-0 şi de aceea am spus miercuri. Aşa cred eu că se va întâmpla. Dacă este 1-0, o mai amân o săptămână. O să ne înţelegem şi cu ei", a adăugat Becali.
Steaua va juca prima manşă din turul III preliminar al Ligii Campionilor cu Partizan Belgrad miercuri, pe Arena Naţională, de la ora 21.30. Returul este programat în Serbia, la 5 august.