Golul cu Dinamo îl duce la Kiev

Ultima actualizare:

    Cătălin Golofca  este cel mai în  formă fotbalist  de la Botoșani
Cătălin Golofca este cel mai în formă fotbalist de la Botoșani

FC Botoşani a produs surpriza şi s-a impus în faţa „câinilor”, unicul gol fiind marcat de Cătălin Golofca. Jucătorul de 27 de ani abia a bifat un sezon în Liga I, iar acum e curtat de Dinamo Kiev.

În iarna trecută, Rapid CFR Suceava, formaţie din al doilea eşalon, şi clubul lui Iftime s-au înţeles pentru transferul mijlocaşului. S-a pus condiţia ca el să rămână până în vară la suceveni, iar atunci el era cotat la o sută de mii de euro. A ajuns apoi la Botoşani, a încheiat prima sa ediţie de Liga I şi chiar a fost om de bază, marcând nouă goluri, multe dintre ele decisive. A avut şi unele momente mai puţin plăcute, fiind ridiculizat pentru tatuajele sale ori fiind victima lui Leo Grozavu, antrenor ce l-a pălmuit chiar pe banca de rezerve în faţa camerelor tv. A depăşit situaţia, s-a împăcat cu tehnicianul, şi acum, deşi echipa e condusă de Costel Enache, are locul asigurat în primul 11. A reuşit unicul gol al partidei cu Dinamo, echipa sa de suflet, şi moldovenii au bifat primul lor succes în Capitală, în faţa „câinilor”. 

Prestaţiile i-au adus o majorare a cotei de transfer, de la o sută de mii de euro la jumătate de milion, iar cei de la Dinamo Kiev sunt dispuşi să plătească. „E ofertă de la Kiev. Pot să iau minimum 500.000 de euro. Acum un an era zăpăcit rău, un copil care nu jucase fotbal la nivel înalt, dar care acum s-a disciplinat”, a confirmat patronul botoşănenilor, Iftime. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image